COMUNITATE
Veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse și la Târgu Jiu!
Vizualizări 1.156
Începând de miercuri, la Biserica „Sfinții Împărați” din Târgu Jiu – zona Parâng, credincioșii care vor trece pragul lăcașului de cult se vor putea închina la veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva.
„Acest moment de har și rugăciune reprezintă o chemare la comuniune și întărire sufletească pentru toți cei care, cu credință, doresc să-și plece genunchii și inimile înaintea sfintei ocrotitoare. Veșmintele Cuvioasei vor rămâne spre închinare până duminică, oferind tuturor credincioșilor prilejul de a primi mângâiere, întărire și binecuvântare cerească. Vă așteptăm cu dragoste creștină și inimile deschise la rugăciune și binecuvântare”, au transmis reprezentanții bisericii.
Veșmintele au fost aduse pentru închinare și la Turburea, cu câteva zile în urmă.
COMUNITATE
50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni
Vizualizări 156
Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.
Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.
COMUNITATE
Doliu la Liceul Teoretic Novaci. A murit profesorul Țicu Gheorghe
Vizualizări 352
Colectivul Liceului Teoretic Novaci își ia rămas-bun de la profesorul Țicu Gheorghe, care a făcut parte din colectivul unității de învățământ timp de 35 de ani, din 1990 până în 2025.
Profesorul Țicu Gheorghe a ocupat funcția de director al Liceului Teoretic Novaci în perioadele 1993–1998 și 2002–2005. De asemenea, acesta a fost director al Liceului „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Reprezentanții Liceului Teoretic Novaci îl descriu drept un profesionist și un om de o deosebită corectitudine, care și-a dedicat activitatea școlii și comunității. „Prin tot ceea ce a făcut, domnul profesor Țicu Gheorghe a scris o pagină importantă din istoria Liceului Teoretic Novaci, iar amintirea sa va rămâne vie în comunitatea noastră școlară”, au transmis reprezentanții liceului.
Colectivul unității de învățământ transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga sa compasiune.
