SPORT
Turneu internațional de tenis, organizat la Târgu Jiu de Florin Mergea
Vizualizări 681
„Suntem onorați să găzduim din nou, la Târgu Jiu, unul dintre cele mai importante turnee internaționale de juniori – J200 ITF! Un eveniment de top, unde talentul, determinarea și pasiunea pentru tenis se întâlnesc pe terenul de joc”, anunță cunoscutul tenismen Florin Mergea.
Programul competiției:
• PreQ – 15-16 mai: șansa jucătorilor fără clasament să lupte pentru un wildcard în calificări (câștigătorul și finalistul primesc WC pe tabloul de calificări)
• Calificări – 17-18 mai
• Tabloul Principal – 19-24 mai
„Echipa Florin Mergea vă susține cu toată încrederea și vă așteaptă cu energie și fair play pe teren”, a mai transmis organizatorul.
SPORT
Gorjean pe podium la Cupa României de Karate IKU 2026
Vizualizări 251
Curelea Ion Adrian, sportiv legitimat la CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, a obținut locul al III-lea la Cupa României de Karate IKU 2026, competiție desfășurată la Giroc, în județul Timiș.
Sportivul gorjean a concurat în proba de Kumite, categoria +80 kg, reușind să urce pe podium și să câștige medalia de bronz.
Curelea Ion Adrian este pregătit de sensei Zbora Ștefan, căruia îi atribuie un rol important în evoluția sa sportivă, prin antrenamente, disciplină și îndrumare.
Rezultatul obținut la competiția din Timiș reprezintă o nouă performanță pentru sportivul din Gorj și pentru CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, Adrian declarând că va continua pregătirea pentru rezultate și mai bune la viitoarele competiții.
SPORT
CSM Târgu Jiu, remiză pe teren propriu cu CS Drobeta Turnu Severin
Vizualizări 574
CSM Târgu Jiu a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri, 18 septembrie, pe teren propriu, împotriva formației CS Drobeta Turnu Severin. Meciul a contat pentru etapa a 4-a din Seria a 6-a a Ligii 3.
Prima repriză s-a încheiat fără goluri, scor 0-0. Oaspeții au deschis scorul în minutul 49, prin Cătălin Tronea.Gorjenii au restabilit egalitatea în minutul 70, când Denis Bucur a înscris pentru CSM Târgu Jiu.
Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, cele două echipe împărțindu-și punctele.

