Connect with us

EVENIMENTE

Tumoră de 11,5 kilograme, extirpată la SJU Târgu-Jiu

Postat acum

on

Vizualizări 1.161

Pacienta în vârstă de 74 de ani, din județul Gorj, s-a internat la începutul acestei săptămâni în Secția Chirurgie 1 a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, pentru a fi supusă unei intervenții chirugicale de îndepărtare a unei tumori foarte mari, localizate în abdomen, ani ta Biroul de Presă al SJU Târgu Jiu.

Din cauza afecţiunii pe care o dezvoltase, femeia avea probleme respiratorii, dificultăţi de mişcare și tulburări de tranzit intestinal, fiindu-i afectată profund calitatea vieţii.

Pacienta a fost operată în data de 17 aprilie de către o echipă medicală compusă din dr. Marian Diaconescu, medic specialist chirurgie și dr. Constantin Vilaia, medic specialist chirurgie -Secția Chirurgie Generală 1, dr. Virginia Armega, medic specialist ATI -Secția ATI 2, asistenții medicali Murariu Monica, Trușcă Ioana, Martescu Mirela, infirmier Cican Adina (Bloc Operator) și asistentele medicale Pănescu Daniela și Bănduțoiu Elena (Secția ATI 2).

Intervenția chirurgicală a durat o oră și 50 minute, a fost realizată cu succes, îndepărtându-se în totalitate și fără complicaţii o tumoră complex în greutate de 11,5 kilograme. Pacienta este internată, în prezent, secția Chirurgie 1, pentru recuperarea post-operatorie.

Publicitate

EVENIMENTE

Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis

Postat acum

on

De către

Vizualizări 346

Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.

Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise

Postat acum

on

De către

Vizualizări 623

Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress