Connect with us

ACTUALITATE

Trei ONG-uri din Târgu Jiu primesc finanțare de 245.000 de lei printr-un program național

Postat acum

on

Vizualizări 557

Trei proiecte educaționale din Gorj primesc finanțare totală de 245.000 lei prin programul național Fondul pentru un viitor mai bun în comunități.

Copiii și tinerii din Târgu Jiu vor descoperi știința și tehnologia într-un mod practic și captivant, prin trei inițiative pentru educație finanțate în cadrul cadrul celei de-a șasea ediții a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România cu sprijinul Lidl România și coordonat local de Fundația Comunitară Vâlcea. Printre inițiativele finanțate în Târgu Jiu se numără programe care vizează crearea un spațiu multifuncțional dedicat educației prin experiment pentru copii și tineri, implicarea comunității în ateliere educative de orientare, dezvoltarea abilităților STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică) și a creativității în rândul celor mici.

Fundația Comunitară Vâlcea anunță primii câștigători locali ai granturilor nerambursabile din cadrul programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Programul este susținut de Lidl România și implementat în mai multe orașe din țară, cu o alocare totală de peste 1.225.000 de lei în ediția a VI-a. La Târgu Jiu, demersul este coordonat de Fundația Comunitară Vâlcea care dispune de 245.000 de lei pentru finanțarea de inițiative comunitare pentru educaţie.

Inițiativele venite din comunitate au fost selectate în baza unui concurs de proiecte, care a fost precedat de sesiuni de îndrumare și feedback individual susținute de echipa Fundației Comunitare Vâlcea. La aceste sesiuni au putut lua parte toți cei interesați să aplice, pentru a-și dezvolta proiectele și a le adapta cât mai bine la nevoile comunității.

În urma concursului au fost selectate trei proiecte finaliste, care până în noiembrie 2025 vor pune în practică soluții variate pentru a răspunde provocărilor din educație din comunitatea locală:

Asociația Club Sportiv Palatul Copiilor Târgu Jiu îi va încuraja pe copiii, tinerii dar și adulții din Târgu Jiu să își petreacă timpul liber în natură, prin proiectul „HUB de orientare și radioorientare”. Proiectul își propune cartarea a două zone și realizarea de poligoane cu posturi fixe de orientare și radioorientare, organizarea unor ateliere educative de înțelegere a hărților, reliefului, precum și a unei tabere de vară tematice.

Asociația Be Teen va stimula curiozitatea și creativitatea în rândul copiilor și tinerilor din Tg-Jiu și Gorj prin proiectul „EDUnet Space”. Ei și-au propus crearea unui spațiu multifuncțional dedicat învățării interactive și experimentale specifice educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă Digitală, Matematică). Tinerii vor putea participa la 10 ateliere de învățare experimentală și la 5 tururi ghidate în Târgu Jiu.

Asociația Edulifelong are în prim-plan copiii din grădiniță și școală primară pentru care vor să lanseze proiectul „Caravana Exploratorilor STEAM: Descoperă, Creează, Inovează!”. Acesta susține dezvoltarea abilităților STEM și încurajează creativitatea printr-o serie de stații tematice, de la Inginerie, Robotică și Simțuri, până la Minunile Naturii, Bucătărie și Energie Regenerabilă.

Publicitate

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 427

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 243

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress