Connect with us

EVENIMENTE

Trei indivizi cu cagule au agresat o fată în vârstă de 18 ani din Jupânești! Au intrat peste ea în locuință

Postat acum

on

Vizualizări 777

Polițiștii de la Investigații Criminale fac cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracțiuni de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere! Ieri, în jurul orei 04:00, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie de 56 de ani, din comuna Jupânești, cu privire la faptul că fiica sa, o tânără de 18 ani, ar fi fost agresată fizic.

Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești și ai Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești a reieșit că, în jurul orei 03:55, în timp ce tânăra de 18 ani se afla la domiciliu împreună cu mama și fratele său, trei bărbați necunoscuți, având fețele acoperite cu cagule, ar fi pătruns în curtea locuinței și ulterior în imobil, după ce ar fi spart geamul ușii de acces. În urma pătrunderii în imobil, unul dintre bărbați ar fi lovit-o pe tânără cu un obiect contondent, provocându-i leziuni la nivelul membrelor superioare și inferioare. Ulterior, cele trei persoane au părăsit locul faptei cu un autoturism și s-au deplasat într-o direcție necunoscută. Persoana vătămată a solicitat intervenția unui echipaj medical, fiind transportată la Spitalul Orășenesc Târgu-Cărbunești pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Cauza a fost preluată de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Gorj, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere.

În urma activităților investigative și operative desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale sub coordonarea unității de parchet competente, au fost identificate persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunilor, în identitatea a 3 bărbați, din care unul de 28 de ani, din Mușetești și doi de 19 ani, din Târgu Jiu, care au fost conduși la sediul unității de poliție pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale prevăzute de lege. Polițiștii au procedat la evaluarea riscului, conform prevederilor legale, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 28 de ani, victima exprimându-și acordul pentru monitorizarea electronică a agresorului.

Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la locuințele a doi dintre bărbați (bărbatul de 28 de ani și unul de 19 ani).

Activitățile sunt în desfășurare, iar în funcție de evoluția acestora și de cadrul procedural, vom reveni cu informații suplimentare.

Publicitate

EVENIMENTE

Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis

Postat acum

on

De către

Vizualizări 313

Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.

Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise

Postat acum

on

De către

Vizualizări 541

Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress