Connect with us

ACTUALITATE

Tradiții și superstiții de Sf. Andrei

Postat acum

on

Vizualizări 308

Sfântul Andrei este ocrotitorul românilor și aproape un milion de români își serbează onomastica de 30 noiembrie. Acastă mare sărbătoare vine la pachet și cu o serie de tradiții și supersiții păstrate încă din cele mai vechi timpuri și până astăzi.

Cine a fost Sfântul Andrei și de ce este important pentru români

Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Apostol Petru și fiul lui Iona, un pescar din Galileea. Se crede că Sfântul Andrei a fost martor la botezul lui Iisus Hristos și a fost numit „Cel întâi chemat”, adică primul ucenic al lui Ioan Botezătorul.

După Înălțarea Domnului, toți apostolii au plecat în misiunea de creștinare și se spune că Sfântul Andrei a ajuns în ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre. Acesta s-a adăpostit într-o peștera din Dobrogea de astăzi.

În anul 1997, Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României, iar ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească naţională.

Tradiții de Sfântul Andrei

Poporul român este unul plin de tradiții, iar cele pentru ziua de Sfântul Andrei sunt dintre cele mai vechi, transmise din generație în generație, încă din perioada dacilor. Iată ce fac românii de această sărbătoare!

  • Visarea ursitului în noaptea de Sfântul Andrei

Cea mai cunoscută tradiție de Sfântul Andrei este visarea ursitului. Se spune că, pentru a visa cine le va fi soț, fetele mănâncă turtă foarte sărată înainte de culcare și pun un fir de busuioc sub pernă. Tradiția spune că alesul din vis îi va aduce apă fetei, însă bărbatul va apărea doar dacă măritișul va fi în anul următor. Altfel, tinerele mai au de așteptat, urmând același ritual și la anul.

  • În ziua de Sfântul Andrei, se pune grâul la încolțit

O altă tradiție de Sfântul Andrei este legată de punerea grâului la încolțit. De obicei, în seara dinaintea sărbătorii de Sfântul Andrei, toți membrii familiei pun grâul la încolțit într-un vas sau un ghiveci și așteaptă până la Anul Nou. De revelion, aceștia verifică grâul și, în funcție de cum a crescut, așa de norocos va fi anul următor.

  • De Sfântul Andrei, se prezice vremea

De sărbătoarea zilei de Sfântul Andrei, se poate prezice vremea pentru anul ce urmează. Se spune că, dacă în noaptea Sfântului Andrei cerul este senin, atunci iarna ce vine va fi una blândă. Însă dacă va fi înnorat, va ploua sau va ninge, atunci urmează o iarnă foarte grea.

Obiceiuri de Sfântul Andrei 

Mai ales pentru români, există multe obiceiuri de Sfântul Andrei, diferite de la o zonă a țării la alta. Unele dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Sfântul Andrei sunt oferirea florilor de ziua numelui, culegerea crenguțelor de pomi fructiferi și pelerinajul.

  • Oferirea de flori sărbătoriților de Sfântul Andrei

În România, celebrarea onomasticii de zilele sfinte este o tradiție veche, foarte bine păstrată și azi. De 30 noiembrie, aproape un milion de români își celebrează onomastica, fiind una dintre cele mai importante sărbători.

  • Culegerea crenguțelor de flori fructiferi de Sfântul Andrei

În unele zone, un obicei de Sfântul Andrei este culegerea crenguțelor de măr, vișin sau cireș de către copii. Acestea se pun în apă și crenguțele inmugurite se vor transforma în sorcove pentru ziua de Sfântul Vasile.

  • Pelerinajul la peștera Sfântului Andrei

Se spune că, la aproximativ 80 de kilometri de Constanţa, în apropierea localităţii Ion Corvin, se află peştera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Un alt obicei popular la români este pelerinajul la peștera Sfântului Andrei, unde vin în fiecare an mii de credincioşi.

Superstiții în ziua de 30 noiembrie

Există multe superstiții în zilele de sărbătoare, iar oamenii încearcă să păstreze aceste obiceiuri de Sfântul Andrei pentru a avea noroc. Iată care sunt cele mai cunoscute superstiții de 30 noiembrie!

  • De Sfântul Andrei, nu se fac treburi gospodărești

În vremurile trecute, se credea că în noaptea de Sfântul Andrei lupii capătă puteri și vin în gospodăriile oamenilor. Astfel, un alt obicei de Sfântul Andrei este faptul că nu se fac treburi gospodărești. Se spune că, dacă oamenii nu muncesc, lupul nu se poate apropia.

  • Se mănâncă usturoi pentru a alunga spiritele rele

Sărbătoarea de Sfântul Andrei este numită și Halloween-ul românesc deoarece se spune că cerurile se deschid și spiritele se întorc pe Pământ. Pentru a proteja casele, este bine ca femeile prepară mâncare cu usturoi pentru toți membrii familiei.

Mai mult decât aceste tradiții, ziua Sfântului Andrei marchează începutul celui mai frumos sezon, cel al sărbătorilor de iarnă. Luna cadourilor va continua cuSfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie.

Publicitate

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 35

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 70

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress