CULTURĂ-MEDIA
Tinerii artiști din Țicleni au celebrat tradițiile românești prin muzică și dans, la examenul de final de an
Vizualizări 786
Atmosferă plină de emoție și bucurie la Casa de Cultură din Țicleni, unde cursanții disciplinelor grup vocal folcloric, orgă și dans popular au urcat pe scenă pentru examenul de sfârșit de an școlar.
Evenimentul a reunit tineri artiști care au prezentat rezultatele muncii desfășurate pe parcursul anului, oferind publicului momente autentice de muzică și dans popular românesc.
Grupul vocal folcloric, coordonat de profesorul Elena Amelia Carcalicea Cîrciu, a impresionat prin interpretări încărcate de emoție și autenticitate, punând în valoare frumusețea cântecului popular românesc. La rândul lor, cursanții clasei de orgă, îndrumați de Laurențiu Lătărețu, au interpretat piese din repertoriul popular, iar micii dansatori coordonați de Adina Cornoiu au adus pe scenă energie, ritm și bucuria dansului tradițional.
La eveniment a fost prezentă și Cristina Negreanu, directorul Casei de Cultură din Țicleni, care a transmis mesaje de încurajare și apreciere pentru cursanți și profesori, subliniind importanța colaborării dintre instituțiile culturale și educaționale din comunitate.
La final, participanții au fost felicitați pentru implicare și pentru contribuția la păstrarea și promovarea tradițiilor românești.
Toate activitățile care se desfașoară în cadrul Casei de Cultură beneficiază de sprijinul necondiționat al domnului primar Radu Constantin și al Consiliului Local Ticleni.

CULTURĂ-MEDIA
Gala Premiilor Festivalului „Ion Cănăvoiu”, în această seară la Târgu Jiu
Vizualizări 353
Festivalul Internațional de Creație Umoristică „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, continuă în această seară cu unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului: Gala Premiilor și spectacolul extraordinar de umor.
Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, iar intrarea este liberă. Publicul va putea urmări momente de epigramă, umor și muzică live, susținute de Bianca Constantinescu și Maria Isabela Stăncioi.
Unul dintre momentele serii va fi spectacolul „Bratu cu chitara”, în cadrul căruia vor urca pe scenă Mihai Lungescu și Daniel Bratu. Organizatorii îi invită pe târgujieni să participe la eveniment și să se bucure de o seară dedicată umorului și muzicii.
CULTURĂ-MEDIA
“Duelul Titanilor”, concert Lyra Gorjului în amfiteatrul UCB
Vizualizări 317
Amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu va găzdui astăzi, de la ora 19.30, concertul special intitulat „Duelul Titanilor”, parte dintr-o serie de șase concerte brandenburgice ce vor fi prezentate de orchestra de cameră „Lyra Gorjului”, succesiv, în stagiunile următoare.
În program, Suita a II-a în si minor pentru orchestră și flaut, BWV 1067 de Johann Sebastian Bach, Concertul Branderburgic nr. 5 în re major, BWV 1050, de același autor și Divertimento în re major, KV 136, de Wolfgang Amadeus Mozart.
După cum a anunțat Florin Berculescu, profesor de muzică, pianist şi dirijor al Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, concertul este realizat cu participarea a șapte instrumentiști din care cinci sunt de la Orchestra Națională Radio București, un altul este prim-violoncelistul la orchestra din Magdeburg -Germania, iar solist este chiar Florin Berculescu.
