EVENIMENTE
Târg caritabil de iarnă, la Mall-ul din Târgu-Jiu
Vizualizări 686
La Centrul Comercial din Târgu-Jiu va avea loc, miercuri, 18 decembrie un Târg Caritabil de Iarnă. Cele mai frumoase cadouri pentru cei dragi le puteți găsi aici.
,,Transformăm Shopping City Mall în casa lui Moș Crăciun și a faptelor bune marca Ajungem MARI, miercuri, 18 decembrie, între orele 17:00 și 21:00. Împreună, aducem bucurie în sufletele copiilor instituționalizați care cresc departe de familia lor.
Voluntarii și prietenii Ajungem MARI și-au luat în serios rolul de ajutoare ale Moșului și v-au pregătit cele mai frumoase cadouri pentru cei dragi. Globulețe și decorațiuni pentru brad desprinse din povești, jucării din materiale reciclate, figurine de lemn, bijuterii și obiecte vestimentare unicat.
Toate cadourile pe care le luați de la târg se transformă în ieșiri, excursii, ședințe de psihoterapie, consiliere vocațională, bucurie și experiențe frumoase pentru copiii instituționalizați”, au transmis reprezentanții Centrului Comercial din Târgu-Jiu.
EVENIMENTE
Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis
Vizualizări 365
Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 669
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
