EVENIMENTE
Subunitate de pompieri, construită la Cojani
Vizualizări 595
Augustin Malacu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că o nouă subunitate de pompieri va fi construită în satul Cojani din oraşul Târgu Cărbuneşti, investiţia ridicându-se la aproximativ patru milioane de lei.
Noua structură va deservi oraşul Târgu Cărbuneşti şi localităţile limitrofe. „Este un proiect iniţiat la propunerea noastră de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), finanţat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Este un proiect în valoare totală de 3.910.635 de lei, TVA inclus, iar contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrării a fost semnat în data de 30 octombrie 2025, având un termen estimat de execuţie a lucrărilor de 16 luni. Terenul pe care se propune execuţia construcţiei are o suprafaţă totală de 1.600 de metri pătraţi, este înscris în domeniul public al Statului Român şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin ISU Gorj. O implicare deosebită în realizarea acestui proiect o are Primăria Oraşului Târgu Cărbuneşti, care a înţeles necesitatea unei subunităţi de pompieri profesionişti care să deservească oraşul şi localităţile limitrofe”, a precizat Malacu.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 444
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

EVENIMENTE
Târgul de Adopții Canine de la Rovinari, cu invitați speciali
Vizualizări 439
Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari! Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, anunță că noi parteneri se alătură evenimentului de duminică, 4 octombrie, de la Rovinari, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Pe lângă activitățile deja stabilite, la eveniment vor fi prezenți și alți susținători importanți: Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu.
Salvamont Gorj va fi prezent la eveniment cu doi câini de salvare extraordinari, oferindu-le tuturor participanților ocazia să-i cunoască pe acești eroi pe patru picioare. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpretă de muzică populară Claudia Dascălu, care se alătură cauzei noastre alături de Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” și elevii din Rovinari.
„Ne bucurăm enorm să anunțăm că Salvamont Gorj și Claudia Dascălu ni se alătură. Le mulțumim din suflet pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă acestui târg de adopții”, transmit organizatorii.
Sloganul evenimentului este: „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”, iar acesta va avea loc pe data de 4 octombrie, ora 10.00, în zona centrală a orașului Rovinari.
Evenimentul este dedicat promovării adopției responsabile a câinilor din Adăpostul Public Rovinari. Publicul va mai beneficia de un cabinet veterinar mobil, momente artistice, ateliere de pictură pe față pentru copii și prezentarea mașinii oficiale a Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Invităm toți locuitorii să participe în număr mare pentru a susține adopția și a le oferi o șansă la o viață nouă câinilor din adăpost.
