CULTURĂ-MEDIA
Stampe japoneze Bijin-ga și un kimono, expuse la Muzeul Național „Constantin Brâncuși”
Vizualizări 314
La Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a fost vernisată, în această după-amiază, o expoziție de stampe de tip Bijin-ga, adică portrete ale unor femei frumoase, lucrările făcând parte din colecția avocatului George Șerban. 
La evenimentul cultural de la muzeul gorjean a fost prezent și Hiroshi KUDO de la Ambasada Japoniei în România, Alexandru Ch-managerul Muzeului Național Brukenthal, ZuZu Caratănase, Anamaria Grigor & Anne-Marie Lolea- în rol de curatori ai expoziție.
De asemenea, la vernisaj a fost prezent alaturi de directorul instituției culturale, Denisa Șuță, subprefectul Iani Gîrbaciu dar și viceprimarul Adrian Tudor. 
Expoziția „Figuri feminine in Arta Japoneză” rămâne deschisă pina la 8 mai 2015.

CULTURĂ-MEDIA
Gala Premiilor Festivalului „Ion Cănăvoiu”, în această seară la Târgu Jiu
Vizualizări 353
Festivalul Internațional de Creație Umoristică „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, continuă în această seară cu unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului: Gala Premiilor și spectacolul extraordinar de umor.
Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, iar intrarea este liberă. Publicul va putea urmări momente de epigramă, umor și muzică live, susținute de Bianca Constantinescu și Maria Isabela Stăncioi.
Unul dintre momentele serii va fi spectacolul „Bratu cu chitara”, în cadrul căruia vor urca pe scenă Mihai Lungescu și Daniel Bratu. Organizatorii îi invită pe târgujieni să participe la eveniment și să se bucure de o seară dedicată umorului și muzicii.
CULTURĂ-MEDIA
“Duelul Titanilor”, concert Lyra Gorjului în amfiteatrul UCB
Vizualizări 317
Amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu va găzdui astăzi, de la ora 19.30, concertul special intitulat „Duelul Titanilor”, parte dintr-o serie de șase concerte brandenburgice ce vor fi prezentate de orchestra de cameră „Lyra Gorjului”, succesiv, în stagiunile următoare.
În program, Suita a II-a în si minor pentru orchestră și flaut, BWV 1067 de Johann Sebastian Bach, Concertul Branderburgic nr. 5 în re major, BWV 1050, de același autor și Divertimento în re major, KV 136, de Wolfgang Amadeus Mozart.
După cum a anunțat Florin Berculescu, profesor de muzică, pianist şi dirijor al Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, concertul este realizat cu participarea a șapte instrumentiști din care cinci sunt de la Orchestra Națională Radio București, un altul este prim-violoncelistul la orchestra din Magdeburg -Germania, iar solist este chiar Florin Berculescu.
