Connect with us

ACTUALITATE

Sf. Vasile, sărbătorit pe 1 ianuarie. Tradiții și obiceiuri pentru Anul Nou

Postat acum

on

Vizualizări 386

Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în biserica ortodoxă pe 1 ianuarie, în prima zi a Noului An. Este unul dintre cei mai importanți sfinți și teologi în cultul creștin, considerat păzitor de duhuri rele, dar și ocrotitorul săracilor. Astăzi, în întreaga țară oamenii respectă o serie de tradiții și obiceiuri.

Praznicul de Sfântul Vasile este prima mare sărbătoare din an, trecut cu cruce roșie în calendarul ortodox. Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica pe 1 ianuarie, la praznicul Sfântului Vasile cel Mare.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 496.490 de români – 420.830 de bărbaţi şi 75.660 de femei.

Originea numelui Vasile nu este clară, însă una dintre variantele acceptate este aceea că numele provine din grecescul “basileios”, care înseamnă “regal” și care a fost format de la substantivul comun “basileus”, care înseamnă “rege” sau “conducător”.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile

În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage noroc tot anul.

Tradiţia populară mai spune că vei avea noroc tot anul dacă prima persoană care intră în casă, de 1 ianuarie, este bărbat.

Potrivit tradițiilor și superstițiilor, se spune că în noaptea de Sfântul Vasile cerul se deschide de trei ori câte o clipă.

În scrierile bisericești se mai spune și că, pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile, deoarece Mântuitorul s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat, la vârsta de 30 de ani, în legea cea veche, şi a primit numele Sfântului.

Ce spune tradiția colindatului cu sorcova de Sfântul Vasile

Conform tradiției populare, Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, de prăznuire, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, ierarhul a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aici și obiceiul de a ura în prima zi a anului. În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuţi, urându-le viaţă lungă, sănătate şi prosperitate.

Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă, la înmugurit şi înflorit până în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie). Apoi, sorcova, simbol al vegetaţiei de primăvară, a început să fie realizată dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf.

În Bucovina, sorcova are ataşat și un colopoţel. Copiii îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, apoi pornesc, câte doi-trei, să colinde vecinii.

În timpul uratului, aceştia ating ritmic cu sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, sorcova se păstrează peste an, ca un obiect sfânt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.

Ce să faci în prima zi a Noului An pentru a avea noroc

În tradiţia populară se mai spune și că, aşa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, aşa va fi omul tot anul.

Tradiţia populară spune că, de Anul Nou se înnoiesc toate lucrurile şi de aceea oamenii trebuie ca în prima zi din an să-şi pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul. De asemenea, pot rosti și: „Atunci să te păzeşti să nu te superi, să nu te sfădeşti, să fii vesel şi tot anul aşa vei fi”.

În anumite zone ale țării, un obicei pe care îl urmează fetele nemăritate este acela de a construi o punte, din două crenguţe de măr dulce, de care leagă busuioc, o pară de argint cu fir de aţă roşu, un inel, o batistă şi un şir de mărgele. Lasă această punte, peste noapte, afară și, în felul acesta, află cum le va fi ursitul.

Potrivit tradiției, se spune că, dacă puntea făcută, a doua zi, este plină de brumă, fata se va căsători cu un bărbat bogat, iar dacă puntea nu are brumă, atunci se va căsători cu unul sărac.

Publicitate

ACTUALITATE

ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă

Postat acum

on

De către

Vizualizări 789

Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.

Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.

Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.

Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.029

Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..

Screenshot

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress