COMUNITATE
Șase oferte pentru modernizarea DN67C, cunoscuta rută Transalpina
Vizualizări 333
O nouă etapă importantă pentru proiectul de modernizare a DN67C (Transalpina) a fost bifată astăzi. Mai exact, au fost depuse 6 oferte pentru contractul necesar completării, revizuirii și actualizării Studiului de Fezabilitate necesar modernizării acestui drum montan aflat la mare altitudine.
Ofertele privind de la:
– SC IRIMAT CONS SRL (Lider de Asociere) – SC GEOTESTING C.I S.R.L (Asociat) – SC INFRANOVA SOLUTII TEHNICE IN CONSTRUCTII SRL (Asociat) – SC PLANEXE DESIGN SRL (Asociat) – România
– SC SPECIALIST CONSULTING SRL (Lider de Asociere) – SC RIA DESIGN CONSULTING SRL (Asociat) – România
– SC TOTAL ROAD SRL (Lider de Asociere) – SC RUTIER CONEX XXI SRL (Asociat 1) – SC EVALCONS TECH SRL (Asociat 2) – România
– SC PROIECT – CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL (Lider de Asociere) – SC ROADS DESIGN SRL (Asociat) – România
– YUKSEL PROJE AS (Ofertant unic) – Turcia
– INTECSA – INARSA, S.A.U („INTECSA”) (Lider de Asociere) – ELECTROPROIECT SA (Asociat) – Spania – România
Contractul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, prevede identificarea mai multor măsuri prin care, pe sectorul de drum național, cuprins între Bengești și Sebeș (148,41 km), să se poată circula în condiții mai mari de siguranță și de confort.
Potrivit contractului, în valoare de 41,45 milioane de lei (fără TVA), Studiul de Fezabilitate va trebui să fie finalizat în maximum 18 luni.
ACTUALITATE
Sărbătoare la Telești! Târg de Sfânta Parascheva și artiști îndrăgiți la Hora Satului
Vizualizări 349
Comuna Telești se pregătește pentru zile de sărbătoare, cu tradiții, muzică populară și voie bună. Primăria Telești, condusă de primarul Romulus Bâldea, și Consiliul Local organizează la Șomănești Târgul anual „Sfânta Parascheva” și Hora Satului, două evenimente dedicate comunității și tuturor celor care vor să se bucure de sărbătorile de toamnă.
Pe 10 și 11 octombrie, Târgul anual „Sfânta Parascheva” îi așteaptă pe vizitatori în satul Șomănești, la biserică. Programul anunțat include o prezentare de cabaline, iar întâlnirea va fi un prilej pentru localnici și oaspeți să petreacă timp împreună, în atmosfera târgului de toamnă.
„Vă așteptăm cu drag la joc și voie bună!” este invitația transmisă de organizatori.
Sărbătoarea continuă pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Școala Primară Șomănești, unde va avea loc „Hora Satului de Sf. Paraschiva”. Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” va aduce în fața publicului un spectacol dedicat cântecului și jocului popular.
Pe scenă vor urca Roberta Crintea, Ileana Lăceanu, Victorița Lăcătușu, Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Adriana Soreanu, Adi Ologu și Larisa Cârlugea. Interpreții vor fi acompaniați de orchestra ansamblului, condusă de dirijorul Florin Chirițoiu.
Spectacolul va fi prezentat de Codruța Florescu, iar direcția artistică este asigurată de Claudia Torop.
Primarul Romulus Bâldea și administrația locală îi așteaptă pe locuitorii comunei și pe cei din împrejurimi la evenimentele de la Șomănești. Târgul din 10–11 octombrie și Hora Satului din 14 octombrie aduc împreună tradiția și bucuria revederii, într-o sărbătoare deschisă tuturor generațiilor.

COMUNITATE
50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni
Vizualizări 266
Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.
Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.
