Connect with us

EVENIMENTE

Sancțiuni, după scandalul dintre un asistent și un agent de pază, la Psihiatrie

Postat acum

on

Vizualizări 1.289

Sancțiuni dispuse de Comisia de cercetare disciplinară, în urma altercației ce a avut loc la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean Târgu Jiu, la jumătatea lunii noiembrie. Un agent de pază și un asistent medical s-au agresat, iar ulterior, s-au reclamat reciproc. Gheorghe Guță și Marius Drumen acuză că fiecare a suferit leziuni. ”Comisia de cercetare disciplinară a constatat că declarațiile formulate de personalul aflat la serviciu în tura I în ziua de 15 noiembrie 2023 sunt contradictorii în ceea ce privește ora la care a avut loc incidentul. Astfel, angajații unității medicale susțin că incidentul s-a petrecut în jurul orei 14:00, iar cei doi agenți de pază indică intervalul 11:00 – 12:00. Cele două asistente medicale care lucrau în acea zi au declarat că asistentul medical nu l-a lovit pe agentul de pază și că agentul de pază i-a adresat cuvinte jignitoare asistentului. Cele două îngrijitoare de curățenie au susținut că nu au văzut ce s-a întâmplat între cei doi. Singurul care susține afirmația agentului de pază este colegul său, care a mai spus că între cei doi a existat și un schimb acid de replici”, au transmis reprezentanții spitalului.
Comisia de cercetare a dispus reducerea salariului asistentului medical, pe o perioadă de trei luni. ”În baza raportului comisiei de cercetare disciplinară, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a decis sancționarea asistentului medical cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni de zile”, mai arată comunicatul emis de reprezentanții unității medicale.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

EVENIMENTE

Preotul Gheorghe Emilian din Drăgotești a trecut la cele veșnice

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.450

Veste tristă pentru comunitatea din Drăgotești! Preotul Gheorghe Emilian(67 de ani), aflat la pensie, bolnav, a decedat astăzi la domiciliul său din satul Trestioara, comuna Drăgotești! Va fi înmormântat marți, la cimitirul din Corobăi, iar slujba religioasă va fi oficiată în biserica din Trestioara.
“Cu respect și compasiune, suntem alături de familia părintelui Gheorghe Emilian în aceste momente de durere și grea încercare, la despărțirea de cel care le-a fost preot, soț, tată și sprijin sufletesc. Absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Grigore Teologul” din Craiova, promoția 1980, și al Institutului Teologic Universitar din București, promoția 1985, părintele Gheorghe Emilian și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și credincioșilor. De-a lungul anilor, a păstorit comunitățile din Parohiile Bolboasa, Ohaba și Miluta, fiind alături de oameni în momentele importante ale vieții lor”, anunță Arhi San Lazarus Târgu Jiu.
Trupul neînsuflețit va fi depus începând de luni, 16 noiembrie, dupa ora 13:00, la Biserica din satul Trestioara, unde cei care l-au cunoscut și doresc să-și ia rămas-bun îi pot aduce un ultim omagiu. Slujba de înmormântare va avea loc pe 17 noiembrie 2026.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Accident cu trei victime la Albota, pe Drumul Expres! Un șofer din Gorj, cu dosar penal

Postat acum

on

De către

Vizualizări 755

IPJ Argeș a oferit detalii privind accidentul, soldat cu trei răniți, produs sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 16, pe DEx 12, în comuna Albota, în care au fost implicate două autoturisme. Din primele verificări a reieșit că un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din județul Gorj, care conducea un autoturism dinspre autostrada A1 către municipiul Slatina, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a intrat în glisiera metalică ce desparte sensurile Drumului Expres 12. După impact, autoturismul a fost proiectat în spatele unui alt autovehicul, condus de un bărbat, de 58 de ani, din București, ambele autoturisme fiind apoi proiectate în glisiera metalică.

În evenimentul rutier au fost rănite trei persoane, un bărbat în vârstă de 71 de ani, o femeie de 40 de ani și o minoră de 12 ani, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 43 de ani. Persoanele în cauză au fost transportate la spital. Niciunul dintre conducătorii auto implicați nu a consumat alcool. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc. Traficul a fost reluat în totalitate.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress