EVENIMENTE
Rovinari: Femeie amenințată cu un cuțit de soț
Vizualizări 388
La data de 19 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie, cu privire la faptul că soțul său a amenințat-o cu un cuțit.
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în timp ce femeia de 53 de ani, din orașul Rovinari se afla în locuința comună împreună cu soțul său, în vârstă de 51 de ani, pe fondul consumului de alcool, i-ar fi adresat acesteia amenințări cu moartea și cu acte de violență, folosind, în acest sens, un cuțit, provocându-i astfel o stare de temere.
Polițiștii au solicitat victimei completarea unui formular de evaluare a riscului, din care rezultă că există un risc iminent, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu, împotriva bărbatului, pe o perioadă de 5 zile, prin care i se interzice să se apropie de persoana vătămată și de locuința acesteia, la o distanță mai mică de 100 m.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de amenințare.
EVENIMENTE
Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis
Vizualizări 366
Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 675
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
