ACTUALITATE
PSD Gorj: Controalele ANPC la cabanierii din Rânca impun competență și profesionalism, din partea comisarilor!
Vizualizări 849
Ca urmare a situației de nemulțumire în rândul cabanierilor din zona montană Rânca, generată de acțiunile Comandamentului de iarnă din cadrul ANPC, conducerea PSD Gorj face următoarele precizări:
„Pe primul loc se află siguranța turiștilor și a lucrărilor din zona montană controlată și nu trebuie să existe niciun fel de abatere de la normele de siguranță impuse de lege, cu atât mai mult acum, după tragedia petrecută la locația în care câțiva oameni și-au pierdut viața; Respectarea standardelor de confort este, de asemenea, foarte importantă în ceea ce privește dezvoltarea stațiunii și atragerea turiștilor, de aceea nici la acest capitol nu trebuie să existe excepții și abateri; Verificarea operatorilor din domeniul turistic face parte din planul tematic de lucru al Autorității pentru Protecția Consumatorilor la nivel național, însă ceea ce trebuie specificat este faptul că membrii Comandamentului de iarnă din cadrul ANPC NU TREBUIE SĂ COMITĂ ABUZURI asupra cabanierilor și NU AU VOIE SĂ ÎȘI DEPĂȘEASCĂ ATRUBUȚIILE privind activitatea de control. Altfel, nu se mai justifică existența celorlalte instituții cu atribuții de control, care acționează în domeniu. În această perioadă de vârf din punct de vedere al activității lor, cabanierii TREBUIE SĂ ÎȘI DESFĂȘOARE ACTIVITATEA fără presiunea controalelor dispuse de ANPC și fără teama că ar putea fi supuși sancțiunilor fără motiv, de aceea este extrem de important ca acei comisari care se află în control să își facă treaba în mod profesionist și cu obiectivism; În ceea ce privește intenția comisarilor ANPC, nu trebuie să existe nicio aluzie la factorul politic, fie că este vorba despre conducerea centrală sau zonală, iar interesul nostru, al tuturor, trebuie să fie îndreptat către promovarea turismului montan și nu numai, ca o alternativă la dezvoltarea Gorjului.
Nouă din cei 11 operatori economici controlaţi de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Gorj din staţiunea montană Rânca au fost închişi temporar pentru nerespectarea legislaţiei, Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Gorj au controlat în cursul zilei de joi 11 operatori economici în staţiunea Rânca, iar în urma controalelor au fost aplicate 21 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 90.000 de lei, şi trei avertismente.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 539
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 629
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login