ACTUALITATE
Profesorii navetiști vor beneficia de decontări abia anul viitor
Vizualizări 570
Profesorii vor putea beneficia de finanțarea cheltuielilor cu naveta abia din anul școlar 2025-2026. Conform ultimelor modificări aduse Legii 198/2023, finanțarea se va asigura din bugetul de stat pentru cheltuielile de transport în cazul personalului din învățământul preuniversitar care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială unde are postul de la începutul anului școlar 2025-2026.
Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ, la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale, după cum stabilește actuala legislație din domeniul învățământului.
Potrivit articolului 127 din noua lege a învățământului preuniversitar, autoritățile administrației publice locale au, printre altele, obligația de a asigura personalului didactic care nu dispune de locuință în localitatea în care lucrează decontarea cheltuielilor de transport.
Printr-un proiect de lege apărut în toamna lui 2023, măsura s-ar putea extinde, astfel încât și inspectorul școlar general sau cel general adjunct dintr-o direcție județeană de învățământ să poată beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, cu condiția să nu dețină o locuință în localitatea în care lucrează.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 516
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 613
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login