PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Primarul de Bolboși a semnat finanțarea pentru apă și canalizare, pe ultima sută de metri din acest mandat

Vizualizări
Viorel Rotaru, primarul liberal al comunei Bolboși, a pierdut alegerile dar, astăzi, a fost prezent la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației unde, alături de ministrul Adrian Ioan Veștea unde a semnat contractul de finanțare, în cadrul programului national de investiții ”Anghel Saligny”, în ce ce privește alimentarea cu apă și înființarea rețelei de canalizare în satele Ohaba-Jiu și Valea, un proiect cu o valoare de 150 miliarde lei vechi.
„A fost o onoare pentru mine să reprezint comuna Bolboși, să obținem finanțarea pentru un proiect atât de important și mă bucur în același timp că am reușit să mă țin de promisiunea făcută cetățenilor: lucrările la asfaltarea Ds 308 Miclosu au început deja, microbuzul electric este în serviciu, contractul de finanțare pentru apă și canal în satele Ohaba Jiu și Valea, iată-l semnat și alte proiecte care sunt în desfășurare la nivelul întregii comune.Le mulțumesc tuturor locuitorilor comunei Bolboși și le promit că o să le fiu alături și după ce voi preda mandatul de primar”, a transmis Rotaru.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Sală multifuncțională la Șomanești! Proiectul, câștigat de o firmă din Târgu Jiu

Vizualizări
Autoritățile din Telești au demarat procedurile de realizare a unei săli multifuncționale la Șomanești. Serviciile de proiectare pentru construcțiile civile și industriale, pentru terenul de sport și locul de joacă vor fi realizate de o firmă din Târgu Jiu. PROREDRUM SRL a câștigat realizarea proiectului tehnic, a studiului geotehnic, servicii ce vor fi realizate pentru suma de 20.000 de lei.
Primarul comunei Telesti, Romulus Bîldea, a venit cu această inițiativă încă din 2023. Acesta spunea de atunci că vrea să construiască o sală de sport multifuncțională, dedicată tinerilor din comună. Viziunea primarului Bîldea era centrată pe transformarea Teleștiului într-un loc prietenos cu tinerii, unde aceștia pot să se dezvolte atât fizic, cât și mental.
Proiectul include un spațiu generos care să permită desfășurarea mai multor activități simultane. Dotările cuprind un teren de sport versatil, vestiare moderne și un spațiu pentru activități recreative. Planificarea acestui proiect se va face prin consultări cu specialiști în domeniu, pentru a asigura cele mai bune standarde de calitate, anunța la acel moment primarul PSD.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Lucrări de asfaltare, înainte de Paște, la Alimpești

Vizualizări
Autoritatea locală din Alimpești a demarat, înainte de sărbătorile Pascale, un proiect amplu de modernizare a comunei. De altfel, ieri s-au turnat primii metri de covor asfaltic pe Drumul sătesc 1 – din zona PECO și până la intrarea în sat.
„Lucrările vor continua în zilele următoare, iar acest pas face parte din efortul nostru constant de a îmbunătăți infrastructura și accesul în zonă.Vă mulțumim pentru sprijin și încredere”, a transmis primarul comunei, Dan Floarea.