Connect with us

ACTUALITATE

Povestea impresionantă a unui pompier gorjean, proaspăt ieșit la pensie

Postat acum

on

Vizualizări 610

‘Pensie lungă, Jimmy!”, se arată într-un din postările ISU Gorj de pe pagona de socializare a instituției.
„Undeva prin vara anului 2018 am primit un apel prin care am fost anuntați despre faptul doi bărbați au căzut din picioare în timp ce efectuau lucrări la o fosă septică și sunt inconștieți. Intervenția a fost în municipiul Tg-Jiu, echipajele noastre au ajuns într-un timp foarte scurt, i-au scos pe cei doi bărbați și au început manevrele de resuscitare. Atunci l-am remarcat pe colegul nostru Dacian Jumolea, Jimmy cum îi spune toată lumea. Era paramedic și îi făcea masaj cardiac uneia dintre victime. Până aici totul era normalitate, dar trăirile lui Jimmy au fost ieșite din comun. Scena era una macabră!
Jimmy avea lacrimi în ochi și în timp ce îi făcea compresiile pe stern, striga efectiv la victimă: “Hai mă omule, revino-ți!”, “Hai, suflete!” “Hai, trebuie să trăiești!”
După ventilări, începea iar numărătoarea lui Jimy care dădea ritmul compresiilor cu o voce care se putea auzi de la zeci de metri: “și 1, și 2, și 3, și 4…”. Compresiile pe stern continuau în același ritm, dar numărătoarea era întreruptă iar de strigătele lui Jimmy: ”Nu te lăsa, omule!”, “Trebuie să trăiești!”
Striga la victimă, ca și când strigătul lui ar fi avut rolul de a-l face pe om să conștientizeze că este prea devreme să părăsească această lume, să-și revină imediat și să plecăm de acolo fericiți cu toții.
Această scenă a durat în jur de o oră și jumătate, lacrimile lui Jimmy încă mai curgeau și tot întreba cât timp a trecut și insista să continue, fiindu-i imposibil să conceapă că nu-l poate salva pe bărbat.
După intervenție, l-am văzut așezat lângă ambulanță, cu mâna în păr și privirea în gol.
L-am întrebat: “Îl cunoșteai pe om?”
A răspuns: “Nu!”, “Vorbeau oamenii ăștia că are doi copii!”, “Săracii, au rămas fără tată!”
Atunci mi-am dat seama cât de dedicat și implicat este Jimmy, cum trăiește fiecare intervenție și cum face tot ceea ce este omenește posibil pentru a-i salva pe oameni.
Asta a fost una dintre interventiile cu final tragic, însă au fost și multe alte intervenții cu final fericit pentru Jimmy. Peste 18 ani în care a îmbrăcat costumul de pompieri și probabil sunt sute sau mii de povești ale intervențiilor la care a participat. Jimmy a ieșit de ieri la pensie! Pensie lungă, Jimmy! Pensie lungă, om bun! Suntem mândri că ai făcut parte din echipa noastră!”, se arată în postare.
Publicitate

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 29

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Sărbătoare la Telești! Târg de Sfânta Parascheva și artiști îndrăgiți la Hora Satului

Postat acum

on

De către

Vizualizări 105

Comuna Telești se pregătește pentru zile de sărbătoare, cu tradiții, muzică populară și voie bună. Primăria Telești, condusă de primarul Romulus Bâldea, și Consiliul Local organizează la Șomănești Târgul anual „Sfânta Parascheva” și Hora Satului, două evenimente dedicate comunității și tuturor celor care vor să se bucure de sărbătorile de toamnă.

Pe 10 și 11 octombrie, Târgul anual „Sfânta Parascheva” îi așteaptă pe vizitatori în satul Șomănești, la biserică. Programul anunțat include o prezentare de cabaline, iar întâlnirea va fi un prilej pentru localnici și oaspeți să petreacă timp împreună, în atmosfera târgului de toamnă.

„Vă așteptăm cu drag la joc și voie bună!” este invitația transmisă de organizatori.

Sărbătoarea continuă pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Școala Primară Șomănești, unde va avea loc „Hora Satului de Sf. Paraschiva”. Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” va aduce în fața publicului un spectacol dedicat cântecului și jocului popular.

Pe scenă vor urca Roberta Crintea, Ileana Lăceanu, Victorița Lăcătușu, Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Adriana Soreanu, Adi Ologu și Larisa Cârlugea. Interpreții vor fi acompaniați de orchestra ansamblului, condusă de dirijorul Florin Chirițoiu.

Spectacolul va fi prezentat de Codruța Florescu, iar direcția artistică este asigurată de Claudia Torop.

Primarul Romulus Bâldea și administrația locală îi așteaptă pe locuitorii comunei și pe cei din împrejurimi la evenimentele de la Șomănești. Târgul din 10–11 octombrie și Hora Satului din 14 octombrie aduc împreună tradiția și bucuria revederii, într-o sărbătoare deschisă tuturor generațiilor.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress