Connect with us

ACTUALITATE

Polițiștii, în mijlocul elevilor la două unități de învățământ din Târgu-Jiu

Postat acum

on

Vizualizări 509

Astăzi, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat două activități preventive. Prima activitate a avut loc la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”, din Târgu Jiu, iar cea de-a doua activitate a avut loc la Școala Gimnazială “Sfântul Nicolae” din municipiu.

Polițiștii le-au citit elevilor povești educative pe teme sensibile precum: criminalitatea informatică, prevenirea pornografiei infantile și protejarea copiilor împotriva victimizării. Mesajele transmise au fost adaptate vârstei copiilor, în scopul dezvoltării unui comportament responsabil și preventiv. ,,Cea de-a doua activitate s-a desfășurat în aer liber, la Școala Gimnazială “Sfântul Nicolae” și a constat în prezentarea tehnicii și autospecialelor din dotarea Poliției Române, în colaborare cu Serviciul Criminalistic, Serviciul Rutier, Biroul de Ordine Publică, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.

Copiii au avut ocazia să interacționeze direct cu polițiștii, să afle detalii despre activitatea acestora și să vadă îndeaproape echipamentele folosite în misiuni. Totodată, au fost distribuite materiale informative cu scop educativ, menite să încurajeze siguranța și comportamentul preventiv”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

 

Publicitate

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 423

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 240

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress