Connect with us

COMUNITATE

Play Fest – Festivalul învățării prin joc va avea loc și la Târgu-Jiu

Postat acum

on

Vizualizări 415

Peste 10.000 de copii din 55 de localități din România, printre care și Târgu Jiu, vor participa pe 11 iunie la a doua ediție a Play Fest – Festivalul învățării prin joc. Este cel mai mare eveniment național dedicat jocului ca metodă de învățare și are loc cu ocazia Zilei Internaționale a Jocului.

Festivalul reunește copii, părinți, educatori și comunități întregi pentru a sărbători jocul și rolul lui important în educația timpurie. Activitățile vor avea loc simultan în peste 100 de creșe, grădinițe și școli primare, unde copiii vor participa la ateliere creative, jocuri în echipă și activități în aer liber.

Activitățile pregătite de cadrele didactice includ ateliere creative, jocuri colaborative și evenimente desfășurate în aer liber sau în spațiile unităților de învățământ. Copiii sunt încurajați să exploreze, să creeze și să se joace într-un cadru care stimulează în egală măsură dezvoltarea lor emoțională, socială și cognitivă.

Tema din acest an este „Culoare și comunitate în mișcare”. Evenimentul este organizat de UNICEF și Centrul Step by Step și urmărește să arate cât de important este jocul în primii ani de viață, dar și cât de valoroasă este legătura dintre școală și comunitate. „Play Fest este mai mult decât un festival, este un eveniment care ne readuce aminte că fiecare copil are dreptul de a învăța prin joc. Ne dorim ca de activitățile care se vor desfășura pe 11 iunie să se bucure cât mai mulți copii. Copii descoperă lumea prin intermediul jocului, acesta fiind baza unei educații de calitate, dezvoltând incluziunea și valorile pe care le dorim pentru copiii noștri”, a declarat Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România.

Publicitate

COMUNITATE

50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni

Postat acum

on

De către

Vizualizări 0

Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.

Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Doliu la Liceul Teoretic Novaci. A murit profesorul Țicu Gheorghe

Postat acum

on

De către

Vizualizări 214

Colectivul Liceului Teoretic Novaci își ia rămas-bun de la profesorul Țicu Gheorghe, care a făcut parte din colectivul unității de învățământ timp de 35 de ani, din 1990 până în 2025.

Profesorul Țicu Gheorghe a ocupat funcția de director al Liceului Teoretic Novaci în perioadele 1993–1998 și 2002–2005. De asemenea, acesta a fost director al Liceului „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Reprezentanții Liceului Teoretic Novaci îl descriu drept un profesionist și un om de o deosebită corectitudine, care și-a dedicat activitatea școlii și comunității. „Prin tot ceea ce a făcut, domnul profesor Țicu Gheorghe a scris o pagină importantă din istoria Liceului Teoretic Novaci, iar amintirea sa va rămâne vie în comunitatea noastră școlară”, au transmis reprezentanții liceului.
Colectivul unității de învățământ transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga sa compasiune.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress