EVENIMENTE
Peste 260 de metri cubi de lemn, confiscați de polițiștii din Novaci. Materialul era fără proveniență legală
Vizualizări 1.143
Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au confiscat peste 263 de metri cubi de material lemnos, în urma unei acțiuni desfășurate pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.
În perioada 10–17 august 2026, polițiștii, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Vâlcea – Filiala Gorj și ai Ocolului Silvic Polovragi, au efectuat verificări în teren, în zona U.P. 4 Bengești.
În urma controlului efectuat la un parchet aflat în exploatarea unei societăți comerciale, echipele de control au identificat 263 de metri cubi de lemn de foc, din diferite esențe, pentru care nu a fost justificată proveniența legală.
Agentul economic a fost sancționat contravențional, în baza Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.Întreaga cantitate de material lemnos, estimată la o valoare de aproximativ 50.000 de lei, a fost confiscată și predată organelor silvice, în vederea recuperării prejudiciului.
EVENIMENTE
Doliu în comunitatea din Roșia de Amaradia! A murit Gabriel, la doar 17 ani
Vizualizări 3.897
Luță Gabriel(17 ani), din Roșia de Amaradia, a decedat astăzi la un spital din București! Suferea de o boală gravă pe care a descoperit-o singur ca urmare a unor dureri puternice de stomac. În ciuda tratamentului făcut la București, pentru Gabriel nu s-a găsit însă un remediu iar boala s-a extins și la alte organe vitale. Astăzi chiar primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman a anunțat decesul elevului de la liceul din localitate. De altfel, primarul a demarat o acțiune de strângere de fonduri de la cetățeni, prin intermediul asistenților comunitari și va oferi un ajutor financiar familiei pentru înmormântare. Comunitatea știe că familia Luță are un venit extrem de redus, deoarece și părintele adolescentului decedat a suferit, anul trecut, un grav accident, căzând în gospodărie de pe o schelă.
“Comunitatea Rosia de Amaradia este îndoliată! Astăzi, comuna noastră a pierdut un înger! Un tânăr a plecat mult prea devreme dintre noi la doar 17 ani, după o luptă nedreaptă cu o boală nemiloasă. În urma lui rămân durerea, dorul și un gol pe care nimeni și nimic nu îl va putea umple.În numele meu și al comunității noastre, transmit familiei îndurerate cele mai sincere condoleanțe. Nici o vorbă nu poate alina o asemenea suferință, dar sper ca dragostea celor apropiați și amintirile frumoase să le dea puterea de a merge mai departe.Dumnezeu să-ți odihnească sufletul în pace, tinere! Ai plecat mult prea devreme, dar vei rămâne în inimile celor care te-au cunoscut. Sincere condoleanțe familiei îndurerate”, este mesajul primarului Liviu Cotojman.
EVENIMENTE
Transportatorii la control: Polițiștii de la Rutieră și inspectorii Antifraudă au aplicat sancțiuni
Vizualizări 1.036
Transportul de mărfuri, în vizorul polițiștilor rutieri și a inspectorilor antifraudă! 19 sancțiuni aplicate transportatorilor depistați în neregulă.

La data de 15 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00–13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Gorj, împreună cu reprezentanți ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Târgu Jiu, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transportului rutier de mărfuri, în vederea reducerii riscului rutier și combaterii fenomenului infracțional. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 21.000 de lei și au fost reținute două certificate de înmatriculare, pentru deficiențe tehnice constatate la vehicule.
De altfel, pe DN 66, în localitatea Bumbești-Jiu, polițiștii au depistat un ansamblu de vehicule care transporta anvelope scoase din uz, fără ca șoferul să poată prezenta documentele prevăzute de legislația în vigoare. La fața locului a fost solicitat sprijinul reprezentanților Gărzii de Mediu Gorj, care au continuat verificările potrivit competențelor legale.
De asemenea, pe varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, a fost depistat un ansamblu de vehicule care transporta agregate minerale, constatându-se că masa încărcăturii depășea masa totală maximă admisă.
Un alt ansamblu de vehicule a fost depistat pe raza localității Vârț, orașul Rovinari, în timp ce transporta lignit energetic, cu depășirea masei totale maxime admise.
În cazul celor două transporturi care depășeau masa maximă admisă, au fost dispuse măsuri de sancționare contravențională atât față de operatorii de transport, conform prevederilor O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cât și față de furnizorii de bunuri divizibile, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1.373/2008.
“Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței rutiere, prevenirea faptelor ilegale și verificarea respectării legislației privind transportul rutier de mărfuri”, anunță IPJ Gorj.
