COMUNITATE
Pentru ce au sunat gorjenii la 112
Vizualizări 658
Gorjenii au sunat la numărul unic de urgențe 112, de peste 500 de ori, în minivacanța de sărbători. Mare parte dintre apeluri au fost pentru a solicita sprijin medical, dar și pentru accidente sau incendii. Peste 120 de apelanți au fost direcționați către Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Ambulanțele au transportat și ele sute de persoane, în ultimele patru zile, la spitalele din județul Gorj. Persoanele redirecționate către centrala pompierilor au solicitat sprijinul salvatorilor pentru șase incendii, din care 3 izbucnite la locuințe, unul la un autorutism, unul la o anexă gospodărească și unul la un copac. Alte patru solicitări au fost pentru accidente rutiere, în care două persoane, un tânăr de 20 de ani și o bătrână, și-au pierdut viețile.
Gorjenii ajunși la spitale au acuzat colici abdominale, renale, vertij, traumatisme și etilism, conform reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
COMUNITATE
Recepție a culei restaurate în satul Șiacu
Vizualizări 869
A avut loc ieri recepția lucrărilor de restaurare și reabilitare a Culei Cioabă–Chințescu, din satul Șiacu, comuna Slivilești, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale județului Gorj. 
Construită între anii 1818 și 1823, cula reprezintă o mărturie importantă a istoriei și arhitecturii tradiționale din Oltenia. Printr-o investiție de 3,4 milioane de lei, s-a reușit salvarea de la degradare și redarea strălucirii unui monument cu o istorie de peste 200 de ani. „Continuăm să protejăm și să punem în valoare patrimoniul cultural și istoric al Gorjului, pentru generațiile de astăzi și de mâine!”, a transmis președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
COMUNITATE
Elevă din Țicleni, în conducerea CJE Gorj
Vizualizări 852
O elevă a Liceului Tehnologic Țicleni a fost aleasă în funcția de secretar executiv al Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Gorj, în urma votului exprimat de reprezentanții elevilor din județ.
Este vorba despre Vîlceanu Alexandra-Roberta, care a participat la Adunarea Generală a Consiliului Județean al Elevilor Gorj, alături de colegele sale, Daiana Trocan și Șofei Ariana.
În cadrul întâlnirii au fost organizate alegeri pentru ocuparea unor funcții vacante din conducerea consiliului. Alexandra a obținut voturile reprezentanților elevilor din județ și va ocupa funcția de secretar executiv al CJE Gorj.
Reprezentanții Liceului Tehnologic Țicleni au transmis felicitări elevei pentru această reușită și i-au urat mult succes în noua responsabilitate.


You must be logged in to post a comment Login