Connect with us

COMUNITATE

Patrimoniul european, promovat în rândul tinerilor din Novaci prin proiectul „Din Fir în Pagină”

Postat acum

on

Vizualizări 424

Elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic Novaci au participat, astăzi, la prezentarea interactivă „Din Fir în Pagină”, organizată în cadrul proiectului „Patrimoniul european în Gorj”, derulat de Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj și Europe Direct Gorj.

Activitatea a avut ca scop promovarea patrimoniului cultural local și european în rândul tinerilor, prin prezentarea valorilor identitare ale județului Gorj și a rolului bibliotecii ca spațiu al cunoașterii, culturii și tradiției.

Reprezentanții instituțiilor organizatoare au vorbit despre sediul bibliotecii de pe Calea Eroilor, clădire monument istoric aflată în apropierea Ansamblului sculptural realizat de Constantin Brâncuși, inclus în patrimoniul cultural universal UNESCO, dar și despre importanța Secției de Artă „Iosif Keber”, considerată una dintre bijuteriile culturale ale Gorjului.

În cadrul întâlnirii, participanții au redescoperit frumusețea costumului tradițional românesc, obiceiurile și tradițiile gorjenești, precum și valorile care definesc identitatea culturală locală în context european. Prin intermediul proiectelor culturale, expozițiilor, atelierelor și evenimentelor organizate de bibliotecă, tradițiile autentice sunt readuse în atenția tinerei generații.

Elevii au aflat că patrimoniul cultural nu înseamnă doar monumente istorice, ci și cărți, obiecte tradiționale, meșteșuguri și obiceiuri transmise din generație în generație, elemente care contribuie la păstrarea identității culturale și la consolidarea legăturii dintre comunitate și valorile europene.

Proiectul „Patrimoniul european în Gorj” continuă seria activităților dedicate promovării moștenirii culturale locale și conștientizării importanței protejării și transmiterii acesteia către generațiile viitoare.

Publicitate

ACTUALITATE

Sărbătoare la Telești! Târg de Sfânta Parascheva și artiști îndrăgiți la Hora Satului

Postat acum

on

De către

Vizualizări 325

Comuna Telești se pregătește pentru zile de sărbătoare, cu tradiții, muzică populară și voie bună. Primăria Telești, condusă de primarul Romulus Bâldea, și Consiliul Local organizează la Șomănești Târgul anual „Sfânta Parascheva” și Hora Satului, două evenimente dedicate comunității și tuturor celor care vor să se bucure de sărbătorile de toamnă.

Pe 10 și 11 octombrie, Târgul anual „Sfânta Parascheva” îi așteaptă pe vizitatori în satul Șomănești, la biserică. Programul anunțat include o prezentare de cabaline, iar întâlnirea va fi un prilej pentru localnici și oaspeți să petreacă timp împreună, în atmosfera târgului de toamnă.

„Vă așteptăm cu drag la joc și voie bună!” este invitația transmisă de organizatori.

Sărbătoarea continuă pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Școala Primară Șomănești, unde va avea loc „Hora Satului de Sf. Paraschiva”. Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” va aduce în fața publicului un spectacol dedicat cântecului și jocului popular.

Pe scenă vor urca Roberta Crintea, Ileana Lăceanu, Victorița Lăcătușu, Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Adriana Soreanu, Adi Ologu și Larisa Cârlugea. Interpreții vor fi acompaniați de orchestra ansamblului, condusă de dirijorul Florin Chirițoiu.

Spectacolul va fi prezentat de Codruța Florescu, iar direcția artistică este asigurată de Claudia Torop.

Primarul Romulus Bâldea și administrația locală îi așteaptă pe locuitorii comunei și pe cei din împrejurimi la evenimentele de la Șomănești. Târgul din 10–11 octombrie și Hora Satului din 14 octombrie aduc împreună tradiția și bucuria revederii, într-o sărbătoare deschisă tuturor generațiilor.

Continuă să citeşti

COMUNITATE

50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni

Postat acum

on

De către

Vizualizări 258

Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.

Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress