EVENIMENTE
Padeș: Pieton acroșat de un autoturism
Vizualizări 644
Polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au fost sesizați, da data de 4 aprilie, prin apel 112 cu privire la faptul că în satul Apa Neagră, din comuna Padeș, s-a produs un eveniment rutier soldat cu o persoană rănită.
,,La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Orașului Tismana care a constatat că, un bărbat, de 54 de ani, din Stănești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D Apa Neagră, din direcția orașului Târgu Jiu către Baia de Aramă, ar fi acroșat un pieton, de 47 de ani, din Padeș, care se angajase în traversarea drumului național prin spatele unui autoturism ce intenționa să vireze la stânga, în intersecția cu Drumul Județean 671.
În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru prelevarea de probe biologice de sânge”, a transmis IPJ Gorj.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 214
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 635
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

