ACTUALITATE
O borsetă cu 10.000 lei, recuperată de polițiști
Vizualizări 312
Polițiștii Secţiei 2 Poliţie Craiova au recuperat o borsetă cu suma de 10.000 de lei, aparţinând unui bărbat de 72 de ani, din oraşul Dăbuleni.
În fapt, poliţiştii au fost sesizaţi de către bărbat cu privire la faptul că, şi-a uitat borseta ce conţinea documente personale şi suma de 10.000 de lei în incinta unei societăţi comerciale situată pe strada Tabaci, din municipiul Craiova, aceasta fiind ulterior însuşită de persoane necunoscute.
În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate de către poliţişti, a fost identificat un bărbat, de 50 de ani, din comuna Ţuglui, bănuit de comiterea faptei. Cu această ocazie, poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, banii fiind recuperaţi şi restituiţi persoanei vătămate.
Poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de însuşirea bunului găsit, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.
„Vă reamintim că fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.”, informează polițiștii.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 275
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 200
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.
