COMUNITATE
Nu continuați campania electorală! Vedeți ce riscați
Vizualizări 420
Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00. Campania în audiovizual s-a încheiat deja de vineri dimineaţă.
Continuarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare după încheierea oficială a acesteia constituie contravenţie şi este sancţionată cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, conform Legii alegerilor pentru Parlamentul European.
Continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, este sancţionată cu amendă de la 1.400 lei la 2.000 lei, în termenii Legii alegerilor locale.
În ceea ce priveşte campania în audiovizual, cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise: prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi de publicitate electorală; invitarea sau prezentarea candidaţilor în programe, comentarii privind campania electorală.
O statistică prezentată de Ministerul Afacerilor Interne la sfârşitul lunii mai, arăta că, de la debutul campaniei electorale, în 10 mai, au fost monitorizate 531 de manifestări electorale, desfăşurate în 293 localităţi din 36 judeţe şi municipiul Bucureşti. Au fos înregistrate 599 evenimente/incidente, iar în urma verificărilor au fost aplicate 187 de sancţiuni contravenţionale (102 amenzi, în valoare de 80.800 de lei şi 85 avertismente scrise) şi au fost sesizate 121 infracţiuni.
Din totalul celor 599 evenimente/incidente sesizate, 52 nu se confirmă şi 233 sunt în curs de verificare, preciza MAI la acel moment.
Totodată, pentru competentă soluţionare, 116 sesizări fuseseră declinate către Autoritatea Electorală Permanentă/Biroul Electoral Central/ birourile electorale de circumscripţie judeţeană.
ACTUALITATE
Sărbătoare la Telești! Târg de Sfânta Parascheva și artiști îndrăgiți la Hora Satului
Vizualizări 198
Comuna Telești se pregătește pentru zile de sărbătoare, cu tradiții, muzică populară și voie bună. Primăria Telești, condusă de primarul Romulus Bâldea, și Consiliul Local organizează la Șomănești Târgul anual „Sfânta Parascheva” și Hora Satului, două evenimente dedicate comunității și tuturor celor care vor să se bucure de sărbătorile de toamnă.
Pe 10 și 11 octombrie, Târgul anual „Sfânta Parascheva” îi așteaptă pe vizitatori în satul Șomănești, la biserică. Programul anunțat include o prezentare de cabaline, iar întâlnirea va fi un prilej pentru localnici și oaspeți să petreacă timp împreună, în atmosfera târgului de toamnă.
„Vă așteptăm cu drag la joc și voie bună!” este invitația transmisă de organizatori.
Sărbătoarea continuă pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Școala Primară Șomănești, unde va avea loc „Hora Satului de Sf. Paraschiva”. Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” va aduce în fața publicului un spectacol dedicat cântecului și jocului popular.
Pe scenă vor urca Roberta Crintea, Ileana Lăceanu, Victorița Lăcătușu, Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Adriana Soreanu, Adi Ologu și Larisa Cârlugea. Interpreții vor fi acompaniați de orchestra ansamblului, condusă de dirijorul Florin Chirițoiu.
Spectacolul va fi prezentat de Codruța Florescu, iar direcția artistică este asigurată de Claudia Torop.
Primarul Romulus Bâldea și administrația locală îi așteaptă pe locuitorii comunei și pe cei din împrejurimi la evenimentele de la Șomănești. Târgul din 10–11 octombrie și Hora Satului din 14 octombrie aduc împreună tradiția și bucuria revederii, într-o sărbătoare deschisă tuturor generațiilor.

COMUNITATE
50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni
Vizualizări 218
Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.
Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.
