ULTIMA ORĂ
Nocturna Bibliotecilor la Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj
Vizualizări 251
Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” Gorj este și anul acesta parte a Evenimentului cultural anual cunoscut sub numele de NOCTURNA BIBLIOTECILOR și invită cetățenii în data de 26 septembrie 2024, începând cu orele 12:00, să ia parte la manifestările complexe din cadrul acestui eveniment de marcă (ateliere pentru copii, spectacole de magie, teatru de păpuși vii, experimente științifice, teatru de umbre cu LEON MAGDAN, finalist la ”Românii au talent”, concurs cultural județean ”Tinere condeie”, lansare revistă CARTELL, lansare broșură ”Iosif Keber ARTE-LIT 2024”, momente muzicale oferite de elevii Liceului de Arte, expoziție de fotografie veche cu Târgu Jiul de odinioară, realizată de Ion Țîrlea, expoziție cu lucrările plastice realizate în cadrul Taberei de creație ”Iosif Keber ARTE-LIT 2024”, evocare istorică – Cosmin Brehuță, spectacol de muzică folk cu FLORIN CAMEN, spectacol ”Sunt un orb” – HORAȚIU MĂLĂELE).
Anul 2024 fiind un an special pentru Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” Gorj care sărbătorește 90 de ani de la înființarea sa și a primului post de bibliotecar, toate aceste manifestări vor fi reunite sub titulatura ”Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” Gorj – 90 de ani” și se vor desfășura la Sediul Central și la Casa memorială ”Iosif Keber” – Secția de Artă a Bibliotecii Județene.
Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” Gorj desfășoară Evenimentul de anul acesta cu sprijinul Consiliului Județean Gorj și în parteneriat cu Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” Târgu Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu, Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu Jiu, Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” Tg-Jiu, Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” Târgu Jiu, Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” Târgu Jiu.
Nocturna Bibliotecilor este un eveniment organizat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) și implică bibliotecile publice din România și Republica Moldova.

PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Plopșoru a primit o nouă autospecială pentru serviciile publice
Vizualizări 194
O nouă autospecială de tip vidanjă a intrat în dotarea Primăriei comunei Plopșoru. Utilajul a fost recepționat astăzi, fiind destinat intervențiilor necesare pentru întreținerea și gospodărirea localității.
Potrivit reprezentanților administrației locale, achiziția face parte din demersurile de modernizare și dotare a serviciilor publice ale comunei. Noua autospecială va putea fi folosită pentru intervenții mai rapide și mai eficiente atunci când cetățenii au nevoie de astfel de servicii.

EVENIMENTE
Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis
Vizualizări 337
Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
