ACTUALITATE
Măsuri speciale de securitate ale CEO pe caniculă: Apă minerală pentru salariați, ambulanţele la subunități
Vizualizări 476
Având în vedere avertizarea meteo care prognozează în perioada urmatoare temperaturi extrem de ridicate și depășirea indicelui de temperatură-umiditate conducerea Societății Complexului Energetic Oltenia a implementat mai multe măsuri pentru protecția salariaților săi.
Distribuirea a 2 litri apă minerală carbogazoasă în zilele în care I.N.M.H. anunță depășiri ale temperaturilor de peste 37 °C, când indicele temperatură-umiditate depășește pragul valoric de 80 unități sau când este comunicat cod portocaliu/roșu de caniculă, la schimburile I și II, pentru a asigura hidratarea adecvată în condițiile de caniculă este una dintre acestea.
Supravegherea specială a lucrătorilor a căror stare de sănătate, evaluată de medicii de medicina muncii, poate fi afectată de temperaturile extreme și Ambulanțele centrelor de intervenție Roșia, Tismana, Motru și Jilț care se vor deplasa zilnic, în intervalul 11:00 – 18:00, la subunitățile deservite, cel puțin o dată pe schimb sunt alte masuri specifice. Personalul medical va efectua verificări periodice ale stării de sănătate a lucrătorilor pentru a interveni prompt în caz de nevoie. Pentru orice problemă de sănătate sesizată, lucrătorul afectat va fi transportat la cabinetele medicale/punctele sanitare al căror personal a fost special instruit privind măsurile care trebuie luate în această perioadă, transmite CEO.
‘Lucrarile ce implică efort fizic mare sau foarte mare vor fi programate să înceapă în primele ore ale dimineții (până la ora 11:00) pentru schimbul I și seara (după ora 18:00) pentru schimbul II. De asemenea, acestea pot fi reprogramate după trecerea valului de caniculă, dacă situația permite; Se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite sau în zone climatizate, pentru a asigura condiții de lucru sigure și confortabile. Complexul Energetic Oltenia își reiterează angajamentul față de sănătatea și siguranța angajaților săi și va continua să monitorizeze evoluția condițiilor meteorologice, precum și avertizările privind canicula și disconfortul termic accentuat. Măsurile adoptate vor fi prelungite în funcție de evoluția acestor fenomene”, mai anunta compania.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 792
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 1.032
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot
