ACTUALITATE
Măsuri de ordine și siguranță la meciul de fotbal din această seară
Vizualizări 1.492
Stadionul municipal ,,Constantina Diță” din Târgu-Jiu, va găzdui astăzi, 17 decembrie, partida de fotbal, dintre echipele CSM Reșița și FK CSIKSZEREDA Miercurea-Ciuc. Acesta va avea loc la ora 20.00.
,,Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj se vor afla în zona stadionului și vor lua măsuri pentru siguranţa tuturor participanților.
Suporterii vor avea acces în stadion începând cu ora 18.30 iar accesul spectatorilor este gratuit.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion, se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.
Pe timpul desfășurării partidei de fotbal, jandarmii gorjeni vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, pentru asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a stadionului, în scopul prevenirii oricăror incidente care ar putea să afecteze climatul de ordine şi siguranţă al participanților.
Recomandăm spectatorilor să respecte măsurile dispuse de organizatori și forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice fel iar dacă observă persoane care au un comportament antisocial, să se adreseze forțelor de ordine”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Gorj.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 275
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 202
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.
