EDUCAȚIE
Lansarea proiectului educațional „Adoptă o Carte” la Liceul Teologic Târgu Jiu
Vizualizări 863
La data de 28 ianuarie, la Liceul Teologic Târgu Jiu a avut loc lansarea proiectului educațional „Adoptă o Carte”. Proiectul este inițiat de Arhid. Prof. Dr. Lăzărică Nicușor, cu sprijinul Pr. Prof. Vătafu Cristi Ștefan și al Pr. Prof. Raica Cristinel Manole, și se adresează elevilor clasei a IX-a A, specializările Muzică bisericească și Ghid turism religios ortodox.
„Adoptă o Carte” se va desfășura trimestrial pe parcursul întregului ciclu liceal și are ca obiectiv principal stimularea lecturii în rândul elevilor. În acest sens, a fost amenajată o bibliotecă la nivelul clasei, realizată cu sprijinul donatorilor de carte. Elevii vor putea împrumuta volume, iar trimestrial vor avea loc întâlniri și dezbateri pe baza lecturilor parcurse. Cei mai implicați elevi vor fi recompensați.
În cadrul Consiliului clasei a IX-a A, eleva Gabriela Elena Dorîngă a fost aleasă bibliotecar al clasei, iar eleva Alexandra Laura Bîrzava a fost numită bibliotecar adjunct. Conducerea liceului a apreciat inițiativa, menționând că proiectul reprezintă un demers pilot ce ar putea fi extins la nivelul întregii școli.

EDUCAȚIE
Fără cursuri pe 5 octombrie. Elevii și profesorii se întorc la școală marți
Vizualizări 723
Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar nu vor avea cursuri luni, 5 octombrie 2026, când este sărbătorită Ziua Internațională a Educației.
Astfel, după cursurile de vineri, 2 octombrie, elevii vor reveni la școală marți, 6 octombrie. Ziua de 5 octombrie este nelucrătoare pentru întregul sistem de învățământ preuniversitar, respectiv grădinițe, școli și licee.
Potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 3.194/2026, în această zi nu se organizează cursuri. Prevederea este inclusă și în contractul colectiv de muncă din învățământ, care stabilește 5 octombrie ca zi liberă pentru angajații din sistem.
Ziua Internațională a Educației, cunoscută și ca World Teachers’ Day, este sărbătorită anual pe 5 octombrie și a fost instituită de UNESCO în 1994.
Cum arată anul școlar 2026-2027
Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri, împărțite în cinci module. Prima vacanță este programată în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2026, iar vacanța de iarnă va fi între 23 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027.
Vacanța de primăvară este programată între 24 aprilie și 4 mai 2027, iar cursurile se încheie pe 18 iunie 2027. Vacanța de vară începe pe 19 iunie.
EDUCAȚIE
Ziua Europeană a Limbilor Străine, sărbătorită la Liceul Tehnologic Baia de Fier
Vizualizări 624
Ziua Europeană a Limbilor Străine a fost marcată, astăzi la Liceul Tehnologic Baia de Fier prin activități educative și creative, pregătite de elevi și profesori.
Cu această ocazie, elevii au avut parte de o zi dedicată limbilor străine, culturilor europene și importanței comunicării. Activitățile le-au oferit posibilitatea să descopere lucruri noi despre alte țări și tradiții și să înțeleagă mai bine rolul pe care îl are cunoașterea unei limbi străine în apropierea dintre oameni. Au fost creativi și entuziaști, transformat astfel această zi într-o experiență de învățare diferită de activitățile obișnuite de la clasă.

