SPORT
Junioarele 3 de la CSM Târgu Jiu, în top 16 național după un turneu de excepție la Brașov
Vizualizări 643
Echipa de handbal feminin Junioare 3 a CSM Târgu Jiu a reușit o performanță notabilă, calificându-se la Turneul Semifinal 2 al Campionatului Național, după un parcurs solid la competiția desfășurată în perioada 17-19 aprilie, la Brașov.
Formația pregătită de Andrei Enache și Ionuț Mazilu a încheiat pe locul 2 în Grupa 6, cu două victorii și o înfrângere, asigurându-și astfel prezența între cele mai bune 16 echipe din țară.
Debutul turneului a fost unul excelent pentru gorjence, care au învins categoric SCM Râmnicu Vâlcea, scor 33-19. După un meci echilibrat în fața gazdelor de la ACS Kids Tâmpa Brașov, pierdut în repriza secundă, CSM Târgu Jiu a revenit în forță în partida decisivă, câștigând cu 31-25 în fața celor de la ACS Târgu Mureș.
Calificarea a fost obținută în urma unui joc solid, în special în momentele decisive, iar antrenorul Andrei Enache s-a declarat încrezător în șansele echipei pentru faza următoare.
Turneul Semifinal 2 este programat la începutul lunii mai, iar obiectivul declarat al echipei din Târgu Jiu este calificarea la Turneul Final al competiției.
SPORT
Gorjean pe podium la Cupa României de Karate IKU 2026
Vizualizări 251
Curelea Ion Adrian, sportiv legitimat la CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, a obținut locul al III-lea la Cupa României de Karate IKU 2026, competiție desfășurată la Giroc, în județul Timiș.
Sportivul gorjean a concurat în proba de Kumite, categoria +80 kg, reușind să urce pe podium și să câștige medalia de bronz.
Curelea Ion Adrian este pregătit de sensei Zbora Ștefan, căruia îi atribuie un rol important în evoluția sa sportivă, prin antrenamente, disciplină și îndrumare.
Rezultatul obținut la competiția din Timiș reprezintă o nouă performanță pentru sportivul din Gorj și pentru CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, Adrian declarând că va continua pregătirea pentru rezultate și mai bune la viitoarele competiții.
SPORT
CSM Târgu Jiu, remiză pe teren propriu cu CS Drobeta Turnu Severin
Vizualizări 574
CSM Târgu Jiu a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri, 18 septembrie, pe teren propriu, împotriva formației CS Drobeta Turnu Severin. Meciul a contat pentru etapa a 4-a din Seria a 6-a a Ligii 3.
Prima repriză s-a încheiat fără goluri, scor 0-0. Oaspeții au deschis scorul în minutul 49, prin Cătălin Tronea.Gorjenii au restabilit egalitatea în minutul 70, când Denis Bucur a înscris pentru CSM Târgu Jiu.
Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, cele două echipe împărțindu-și punctele.

