ACTUALITATE
IPJ Gorj: Cum să rămâi în siguranță la volan. Circulația pe drumurile publice în condiții meteo dificile
Vizualizări 233
Pentru a fi în siguranță la volan în condițiile meteo nefavorabile, polițiștii gorjeni reamintesc conducătorilor de vehicule importanța respectării unor măsuri atât pentru siguranța lor, cât și pentru siguranța celorlalți participanți la trafic. Ceața, ploaia sau gheața ascund pericole invizibile, iar o conduită prudentă este cheia pentru a le evita.
Având în vedere apariția primilor fulgi de nea, polițiștii recomandă șoferilor să doteze vehiculele cu anvelope de iarnă. Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 1.485 și 3.300 de lei, precum și cu măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.
Printre principalele reguli pentru asigurarea în condiții optime a traficului rutier, regăsim respectarea limitelor de viteză, păstrarea unei distanțe corespunzătoare în mers, față de vehiculul care circulă în față, adaptați viteza la condițiile de drum, luând în calcul faptul că distanța de frânare crește pe un carosabil umed, evitați depășirile periculoase sau orice manevră riscantă și circulați cu atenție sporită pentru a putea evita orice obstacol.
Totodată, întotdeauna verificați starea mașinii înainte de drum și folosiți corect luminile.
Siguranța participanților la trafic este prioritatea principală!
ACTUALITATE
Reținere pentru distrugere! Bărbat din Albeni după gratii
Vizualizări 114
A distrus o “mașinuță” și a primit cătușe!
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 42 de ani, din comuna Albeni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 9 septembrie 2026, în jurul orei 02:05, în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Târgu Jiu, pe strada Popa Șapcă, bărbatul ar fi lovit un aparat de jocuri de noroc tip slot-machine, distrugând sticla de protecție și făcând, astfel, nefuncțional ecranul tactil al acestuia, prejudiciul cauzat fiind în curs de estimare. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.
ACTUALITATE
Alcool la volan, în prima zi din octombrie! Doi șoferi din Motru, cu dosar penal
Vizualizări 105
1,03 mg/ l alcool pur în aerul respirat, șoferul din Motru s-a ales cu dosar penal! Nu a fost însă singurul conducător auto din municipiu prins în condiții similare.
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în flagrant doi conducători auto care se aflau la volan sub influența alcoolului. În jurul orei 06:54, polițiștii au depistat, pe DJ 673, pe raza localității Dealu Pomilor, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism, în cazul căruia, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în jurul orei 16:00, polițiști din Motru au depistat, pe raza municipiului, un alt bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat Ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, anunță IPJ Gorj.
