COMUNITATE
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în doliu
Vizualizări 790
După o grea și nemeritată suferință a plecat spre o lume mai bună dr. Marinela SIMOTA, cercetător științific gradul I și primul Director Științific al I.N.H.G.A., care, cu abnegație și dăruire, și-a lăsat o amprentă neegalabilă în Hidrologia din România și străinătate.
,,Marinela Simota a fost un om de ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului, care a parcurs toate treptele cercetării ştiinţifice cu dăruire și modestie. În fiecare etapă a activităţii sale, a lăsat în urmă lucrări de mare valoare şi de mare importanţă practică.
A activat în domeniul hidrologiei din anul 1975, când la absolvirea Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti a primit repartiție guvernamentală la Institutul Naţional de Meteorologie din Bucureşti, în cadrul departamentului de hidrologie.
Trebuie remarcată încă de la început activitatea deosebită a d-nei Marinela Simota în domeniul hidrologiei atât ca cercetător cât şi, apoi, ca şef al „Laboratorului de hidrologie dinamică şi prognoze hidrologice”, şef al „Secţiei de Hidrologie Operaţională” şi ca director ştiinţific al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Dintre domeniile de cercetare în care d-na Marinela Simota a avut contribuţii importante pentru ţara noastră amintim: fundamentarea hidrometeorologică de sisteme informaţionale pentru avertizarea şi prognoza viiturilor; modelarea matematică a procesului ploaie-scurgere; perfecţionarea şi automatizarea metodologiilor de prognoză; studiul poluării apelor de suprafaţă; impactul schimbărilor climatice asupra scurgerii de suprafaţă.
Marinela Simota a participat la numeroase teme de cercetare, lucrări contractuale, proiecte interne și internaționale, multe din rezultatele cercetărilor la care a participat cu deosebită conștiinciozitate și dăruire fiind implementate în activitatea de prognoză hidrologică operativă. De asemenea, rezultatele obținute în peste 35 de ani de activitate în cadrul institutului s-au materializat prin peste 50 de articole ştiinţifice prezentate şi publicate în ţară şi străinătate.
Nu vom uita faptul că Marinela Simota a fost un cercetător cunoscut pe plan internaţional, care a reprezentat România la numeroase întâlniri internaţionale cum ar fi „A X-a Sesiune a Comisiei de Hidrologie a OMM” din anul 1996 etc., unde în afară de lucrări, a avut şi lucruri importante de spus în domeniul cercetării ştiinţifice.
De asemenea, ne vom aduce aminte cu pioșenie de calităţile deosebite ale d-nei Marinela Simota ca dascăl, contribuind la formare multor generații de cercetători din institut, dar şi la îndrumarea multor studenţi, din cadrul Facultăţii de Energetică din Bucureşti şi a Facultăţii de Construcţii Hidrotehnice din Bucureşti la elaborarea lucrărilor de diplomă de absolvire, fiind şi cadru didactic asociat la Catedra de Hidrotehnică din cadrul Universităţi Tehnice de Construcţii Bucureşti.
A încheiat activitatea ca director ştiinţific, fiind din acest punct de vedere, nu doar un coordonator inteligent de lucrări, dar şi un îndrumător de valoare, o adevărată prietenă și colegă.
Dumnezeu s-o odihnească în pace! Drum lin spre ceruri”, a transmis INHGA.
ACTUALITATE
Sărbătoare la Telești! Târg de Sfânta Parascheva și artiști îndrăgiți la Hora Satului
Vizualizări 246
Comuna Telești se pregătește pentru zile de sărbătoare, cu tradiții, muzică populară și voie bună. Primăria Telești, condusă de primarul Romulus Bâldea, și Consiliul Local organizează la Șomănești Târgul anual „Sfânta Parascheva” și Hora Satului, două evenimente dedicate comunității și tuturor celor care vor să se bucure de sărbătorile de toamnă.
Pe 10 și 11 octombrie, Târgul anual „Sfânta Parascheva” îi așteaptă pe vizitatori în satul Șomănești, la biserică. Programul anunțat include o prezentare de cabaline, iar întâlnirea va fi un prilej pentru localnici și oaspeți să petreacă timp împreună, în atmosfera târgului de toamnă.
„Vă așteptăm cu drag la joc și voie bună!” este invitația transmisă de organizatori.
Sărbătoarea continuă pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Școala Primară Șomănești, unde va avea loc „Hora Satului de Sf. Paraschiva”. Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” va aduce în fața publicului un spectacol dedicat cântecului și jocului popular.
Pe scenă vor urca Roberta Crintea, Ileana Lăceanu, Victorița Lăcătușu, Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Adriana Soreanu, Adi Ologu și Larisa Cârlugea. Interpreții vor fi acompaniați de orchestra ansamblului, condusă de dirijorul Florin Chirițoiu.
Spectacolul va fi prezentat de Codruța Florescu, iar direcția artistică este asigurată de Claudia Torop.
Primarul Romulus Bâldea și administrația locală îi așteaptă pe locuitorii comunei și pe cei din împrejurimi la evenimentele de la Șomănești. Târgul din 10–11 octombrie și Hora Satului din 14 octombrie aduc împreună tradiția și bucuria revederii, într-o sărbătoare deschisă tuturor generațiilor.

COMUNITATE
50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni
Vizualizări 237
Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.
Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.
