ACTUALITATE
Individul acuzat că a furat dintr-o bijuterie din Târgu Jiu, căutat de poliție
Vizualizări 1.268
Patronatul unei bijuterii din centrul municipiului Târgu Jiu a făcut apel public pentru identificarea unui bărbat care a intrat în unitatea comercială și a sustras, ieri mai multe bijuterii de argint. Individul este căutat și de poliție. 
La data de 10 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de un bărbat de 59 de ani, din localitate, administrator al unei societăți comerciale, cu sediul în Târgu Jiu, despre faptul că, persoane necunoscute ar fi sustras mai multe bijuterii din argint care erau expuse la vânzare pe tejgheaua din incinta societății, prejudiciul cauzat urmând a se stabili ulterior. 
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 516
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 613
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login