EVENIMENTE
În arest după ce l-a amenințat pe patronul unui local din Târgu-Jiu
Vizualizări 1.608
Un bărbat de 33 de ani, din Târgu-Cărbunești, a fost arestat preventiv, astăzi, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, Biroul de Investigații Criminale, s-au sesizat din oficiu, la data de 13 august, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. ,,Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 11 august, în jurul orelor 13.00, respectiv 21.00, un bărbat de 33 de ani, din Târgu-Cărbunești, în timp ce se afla în incinta unui local de alimentație publică situat pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu, având asupra sa un obiect contondent, a tulburat ordinea și liniștea publică, amenințând administratorul localului și creând o stare de temere în rândul clienților. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. La data de 13 august 2025, față de bărbatul de 33 de ani a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, iar în cursul zilei de 14 august a fost prezentat instanței, față de acesta fiind luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Gorj.
EVENIMENTE
Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis
Vizualizări 178
Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 293
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
