CULTURĂ-MEDIA
ICR decernează Premiul Național „Constantin Brâncuși“
Vizualizări 386
Institutul Cultural Român va decerna marți, 25 noiembrie, la ora 17.00, Premiul Național „Constantin Brâncuși“, în cadrul unei ceremonii organizate în Sala Mare a instituției. Distincția este oferită anual unei personalități marcante din domeniul artelor plastice, în semn de recunoaștere a contribuției sale la promovarea culturii și artei românești pe plan național și internațional.
Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“ din Târgu-Jiu, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, alături de alți parteneri instituționali și sponsori.
Premiul se înscrie într-un amplu program cultural dedicat operei și moștenirii lui Constantin Brâncuși, derulat anual la Târgu-Jiu, ca omagiu adus unuia dintre cei mai importanți creatori ai secolului XX. În cadrul programului au loc ateliere de creație, rezidențe artistice, proiecte editoriale și simpozionul internațional de pictură și sculptură „Esența lucrurilor“.
CULTURĂ-MEDIA
Gala Premiilor Festivalului „Ion Cănăvoiu”, în această seară la Târgu Jiu
Vizualizări 349
Festivalul Internațional de Creație Umoristică „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, continuă în această seară cu unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului: Gala Premiilor și spectacolul extraordinar de umor.
Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, iar intrarea este liberă. Publicul va putea urmări momente de epigramă, umor și muzică live, susținute de Bianca Constantinescu și Maria Isabela Stăncioi.
Unul dintre momentele serii va fi spectacolul „Bratu cu chitara”, în cadrul căruia vor urca pe scenă Mihai Lungescu și Daniel Bratu. Organizatorii îi invită pe târgujieni să participe la eveniment și să se bucure de o seară dedicată umorului și muzicii.
CULTURĂ-MEDIA
“Duelul Titanilor”, concert Lyra Gorjului în amfiteatrul UCB
Vizualizări 314
Amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu va găzdui astăzi, de la ora 19.30, concertul special intitulat „Duelul Titanilor”, parte dintr-o serie de șase concerte brandenburgice ce vor fi prezentate de orchestra de cameră „Lyra Gorjului”, succesiv, în stagiunile următoare.
În program, Suita a II-a în si minor pentru orchestră și flaut, BWV 1067 de Johann Sebastian Bach, Concertul Branderburgic nr. 5 în re major, BWV 1050, de același autor și Divertimento în re major, KV 136, de Wolfgang Amadeus Mozart.
După cum a anunțat Florin Berculescu, profesor de muzică, pianist şi dirijor al Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, concertul este realizat cu participarea a șapte instrumentiști din care cinci sunt de la Orchestra Națională Radio București, un altul este prim-violoncelistul la orchestra din Magdeburg -Germania, iar solist este chiar Florin Berculescu.
