ACTUALITATE
Hidroelectrica, Electrica Furnizare și PPC – amendate pentru dezinformarea consumatorilor de energie
Vizualizări 599
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că a sancționat șase companii, printre care și cei mai mari furnizori de energie pentru clienții casnici: Hidroelectrica, PPC Energie și Electrica Furnizare.
ANPC a descoperit următoarele nereguli la acești furnizori:
- redactarea neclară și imprecisă a clauzelor contractuale;
- neprecizarea în ofertă a următoarele informații: perioada de facturare, preţul energiei electrice, condiţiile de reînnoire/prelungire şi de încetare a prestării serviciilor şi a contractului;
- ofertele afișate în vederea consultării, la avizierul punctelor de lucru a operatorilor economici, privind energia electrică, nu corespund cu cele prezentate pe site-urile oficiale ale acestora;
- lipsa prețului final, cu toate taxele incluse, fără a fi menționată valoarea TVA;
- emiterea facturilor de consum și de report cu întârziere;
- clauze abuzive privind accesul persoanelor neautorizate la dispozitivele amplasate pe domeniul public și nu pe proprietatea personală a consumatorului, situație imposibil de a fi respectată;
- lipsa menționării în contracte a unei variante alternative de soluționare a litigiilor (SAL/SOL).
ANPC a mai precizat că nu poate detalia ce amendă a primit fiecare companie în parte, argumentând că procesele-verbale nu au caracter public.
La solicitarea HotNews companiile vizate au oferit explicații și precizări oficiale.
-
Hidroelectrica a recunoscut sancțiunea primită, în valoare de 10.000 de lei, explicând că problemele au fost punctuale și că s-au datorat volumului mare de clienți noi și procesului intens de digitalizare. Reprezentanții companiei susțin că deficiențele au fost remediate rapid și că angajamentul față de corectitudine rămâne prioritar.
-
Electrica Furnizare a transmis că tratează cu maximă seriozitate orice observație din partea autorităților și că lucrează constant pentru îmbunătățirea transparenței și a serviciilor oferite clienților.
-
PPC Energie a confirmat că a primit un avertisment, dar a precizat că deficiența constatată a fost corectată imediat și că relația cu consumatorii se bazează pe respectarea strictă a legislației.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 328
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 217
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.
