Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Halucinant! Ce au decis judecătorii în dosarul inspectorului DSVSA, judecat pentru ucidere din culpă, cu alcoolemie 1,77 mg/l!

Postat acum

on

Vizualizări 2.875

Judecătoria Tg-Jiu are nevoie de încă două săptămâni, pentru a pronunța soluția în procesul în care este judecat, pentru ucidere din culpă, Iulius Cristinel Lupulescu, inspectorul DSVSA, care, pe 20 martie a.c., a ucis o femeie, pe trecerea de pietoni din zona Prefecturii Gorj, iar pe soțul acesteia l-a rănit grav. Magistratul care a judecat dosarul a dat, inițial, termen pentru pronunțare două luni, după încheierea cercetării judecătorești, iar apoi a considerat că verdictul mai trebuie cântărit alte două săptămâni, în total 66 de zile!

Pe 20 decembrie, anul trecut, a avut loc ultimul termen al dosarului în care inspectorul DSVSA a fost judecat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lupulescu recunoscuse faptele, la termenul anterior și și-a exprimat dorința de a fi judecat pe așa numita procedură simplificată, care are ca și consecință reducerea cu 1/3 a pedepsei. Magistratul a aconsiderat cercetarea judecătorească încheiată și a stabilit termen un termen lung pentru deliberare și pronunțare, mai exact 52 de zile, adică pe 10 februarie a.c.. Timpul nu a fost suficient pentru a cântări faptele, probele, mărturiile din dosar, așa că, pe 10 februarie, a fost acordat un alt termen, de încă 14 zile, pentru deliberare și pronunțare: 24 februarie.

La cum au decurs lucrurile în acest dosar, nu se știe dacă cele 66 de zile îi vor fi suficiente judecătorului pentru a stabili o primă soluție.

Trebuie reamintit că, pe 20 martie a.c., Iulius Cristinel Lupulescu, fiind sub influența băuturilor alcoolice, 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, a accidentat-o, mortal, pe Mariana Bocea și l-a rănit grav pe soțul acesteia, Alexandru Bocea, pe trecerea de pietoni din fața Prefecturii Gorj.

Lupulescu a fost arestat preventiv doar 50 de zile, ulterior judecătorii au decis înlocuirea acestei măsuri cu cea a arestului la domiciliu, dar i-au dat posibilitatea acestuia de a merge la serviciu, adică, cinci zile pe săptămână arestul la domiciliu a fost fracționat pe intervale orare: în intervalul orar 08:00-17:30, în zilele de luni până joi, și în intervalul orar 08:00-14:30 în ziua de vineri, în vederea prezentării la locul de muncă, respectiv la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj. După un timp, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar.

Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, la jumătatea lunii aprilie a anului trecut, iar Lupulescu a fost judecat pentru comiterea infracțiunilor de de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

DEZVĂLUIRI LOCALE

30 de zile după gratii pentru tatăl care și-a violat fiica și a lăsat-o gravidă! Medicul Dițescu este liber

Postat acum

on

De către

Vizualizări 5.818

30 de zile după gratii va sta tatăl minorei violate din municipiu, obligate apoi să facă avort după ce a rămas gravidă, urmare a acestor acțiuni abominabile ale părintelui! Asta, potrivit sentinței, din această seară, a Judecătoriei Târgu Jiu. Popescu Ilie Nicolae(40 de ani) a fost arestat preventiv într-un dosar penal cu mai multe capete de acuzare, este vorba despre viol săvârșit asupra unui minor, întreruperea cursului sarcinii, lipsire de libertate în mod ilegal, violență în familie, amenințare și rele tratamente aplicate minorului.
Minora este propria fiică a lui Popescu Ilie Nicolae(foto), acum în vârstă de 17 ani, violată în mod repetat, cu doi ani în urmă, de tatăl biologic, spun anchetatorii, părintele câștigându-și existența din comerț. Mai exact, respectivul vindea și repara, până azi, telefoane mobile într-un mic magazin deținut în Piața Mică a municipiului Târgu Jiu.

Șocul a fost imens pentru cunoscuții familiei Popescu care nu au bănuit drama minorei și care blamează acum tatăl dar și medicul ginecolog care a acceptat să facă un avort fetei care avea 15 ani, fără să anunțe autoritățile. În mod frapant, deși Damian Dițescu(foto), ginecologul percheziționat azi la locuința sa și la cabinetul medical privat(foto) a fost dus cu mandat în fața anchetatorilor SIC(Serviciul de Investigații Criminale) din cadrul IPJ Gorj, acesta a fost lăsat liber și chiar să revină la Spitalul Bumbești Jiu, pe motiv că este de gardă astăzi, până dimineață, în Secția de Ginecologie a unității medicale. 

În paralel, anchetatorii au citat, în calitate de martori, asistentele de la cabinetul privat al medicului Dițescu, una dintre acestea părăsind, între timp, acest loc de muncă și prestând, în prezent, la DGASPC Gorj.
Medicul septuagenar, coordonator al Secției de Ginecologie, este cercetat, deocamdată, în libertate deși a fost percheziționat, la fel ca și părintele arestat preventiv, și dus la audieri cu mandat de aducere pentru “întreruperea cursului sarcinii”.
Anchetatorii i-au însă în calcul că avortul a fost făcut fără acordul minorei, fapt care constituie fapta penală. Fapta se încadrează, în principal, la art. 201 alin. (2) din Codul penal și reprezintă “întrerupere cursului sarcinii” fără consimțământul persoanei însărcinate. Pedeapsa prevăzută de lege este de închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Consimțământul trebuie să aparțină fetei însărcinate iar faptul că aceasta este minoră nu înseamnă că altcineva poate decide să îi provoace avortul împotriva voinței sale. Dacă fapta a fost comisă de un medic, se poate aplica și interzicerea exercitării profesiei medicale, spune legiuitorul. În acest caz, potrivit legii, poate răspunde penal persoana care a provocat întreruperea sarcinii fără consimțământul fetei, în funcție de contribuția sa la faptă. În această categorie poate intra atât medicul,cât și părintele care a aprobat procedura.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Ramona Țârcă, asistenta inculpată într-un dosar de furt calificat, a revenit la serviciu prin sentință judecătorească

Postat acum

on

De către

Vizualizări 2.748

Ramona Țărcă a revenit în postul de asistent medical la Serviciul de Ambulanță Gorj din data de 5 noiembrie. Asta, ca urmare a unei sentințe judecătorești definitive a Curții de Apel Craiova care a stabilit că asistenta să revină la fostul loc de muncă de unde a fost dată afară, ca urmare a unei decizii drastice a Comisiei de Disciplină.
CA Craiova a decis ca salariatei să i se oprească 10% din salariu timp de trei luni ca urmare a abaterilor constatate de Comisia de Disciplină a SJA Gorj. În paralel, continuă procesul penal al asistenței, trimise în judecată pentru furt calificat. Este vorba despre furtul a 140.000 de euro și a unor bijuterii în valoare de 60.000 de lei din cabinetul medical în care presta aceasta. Bunurile aparțineau medicului de familie pentru care lucra asistenta, după orele de program de la SJA Gorj.

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress