EVENIMENTE
Glăvan iar a comis-o și a ajuns în arest! Și-a amenințat vecinul
Vizualizări 1.935
La data de 31 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un bărbat de 36 de ani, din comuna Berlești, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare și neexecutarea sancțiunilor penale, față de acesta fiind luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Acesta, la data de 29 decembrie a.c., în timp ce se afla la locuința de domiciliu,și-ar fi amenințat vecinul, în vârstă de 71 de ani, cu moartea, ținând în mână un corp tăietor dur, fapt ce i-a creat victimei o stare de temere.
De asemenea, prin fapta de amenințare a vecinului său, bărbatul a încălcat prevederile judecătorești care îi interziceau să ia legătura, sub orice formă cu acesta.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea, în continuare, a măsurilor prevăzute de lege.
Victor Glăvan este considerat drept spaima comunei Berlești. Acesta a ajuns, prima dată, în octombrie anul trecut, după gratii. Atunci polițiștii de la Poliția Rurală Stoina au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, de către o femeie, din comuna Berlești, cu privire la faptul că socrii și cumnatul său sunt amenințați cu o drujbă de către un vecin. Periodic însă Glăvan le comite atât împotriva vecinilor cât și împotriva localnicilor cu care intra brusc și din senin în conflict.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 426
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

EVENIMENTE
Târgul de Adopții Canine de la Rovinari, cu invitați speciali
Vizualizări 439
Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari! Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, anunță că noi parteneri se alătură evenimentului de duminică, 4 octombrie, de la Rovinari, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Pe lângă activitățile deja stabilite, la eveniment vor fi prezenți și alți susținători importanți: Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu.
Salvamont Gorj va fi prezent la eveniment cu doi câini de salvare extraordinari, oferindu-le tuturor participanților ocazia să-i cunoască pe acești eroi pe patru picioare. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpretă de muzică populară Claudia Dascălu, care se alătură cauzei noastre alături de Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” și elevii din Rovinari.
„Ne bucurăm enorm să anunțăm că Salvamont Gorj și Claudia Dascălu ni se alătură. Le mulțumim din suflet pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă acestui târg de adopții”, transmit organizatorii.
Sloganul evenimentului este: „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”, iar acesta va avea loc pe data de 4 octombrie, ora 10.00, în zona centrală a orașului Rovinari.
Evenimentul este dedicat promovării adopției responsabile a câinilor din Adăpostul Public Rovinari. Publicul va mai beneficia de un cabinet veterinar mobil, momente artistice, ateliere de pictură pe față pentru copii și prezentarea mașinii oficiale a Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Invităm toți locuitorii să participe în număr mare pentru a susține adopția și a le oferi o șansă la o viață nouă câinilor din adăpost.

You must be logged in to post a comment Login