Connect with us

COMUNITATE

Gândurile elevului Andrei Matei Popescu, în cartea „Vesel de trist”! Lansarea cărții post mortem, printre lacrimile și zâmbetele colegilor, profesorilor și ale familiei

Postat acum

on

Vizualizări 1.353

Un tânăr extrem de profund, creativ si extrem de inteligent. Așa a fost descris, în această seară, în prea puține cuvinte, Andrei Matei Popescu, tânărul de 16 ani care, în noiembrie anul trecut, a decis că și-a încheiat socotelile cu viața, folosind apele Jiului ca mijloc de locomoție spre viața de dincolo.

Iar gestul lui Andrei, neînțeles la acel moment, a început să fie clar, inițial, pentru cei apropiați, deoarece au fost primii care au avut acces la scrierile sale..

Din spusele mamei, ale profesorilor și chiar ale prietenilor săi, Andrei vorbea mult și scria la fel de mult. Își trecea pe hârtie gândurile, își trecea nemulțumirile, bucuriile puține și tristețea profundă. Printre rândurile sale se poate citi, însă, dezamăgirea, nemulțumirea și dorința de a pune punct..

Citindu-i gândurile din propria carte, a devenit însă o certitudine că Andrei vorbea de mult cu Moartea, dar și faptul că gestul său de acum exact un an putea fi pus în practică mai devreme sau mai târziu…

Atunci, după tragedie, s-au dat puține explicații, s-au căutat vinovați, s-a arătat cu degetul.. Astăzi se găsesc însă răspunsuri.. în cartea lui Andrei, intitulată sugestiv „Vesel de trist”, după chiar vorbele tânărului de 16 ani.

Evenimentul de lansare a acestei cărți, în această seară, post-mortem, la Biblioteca Județeană Christian Tell din Târgu Jiu s-a bucurat de prezența colegilor și prietenilor lui Andrei, a profesoarei de limba română și a celei de logică, de la Liceul Energetic din municipiu, și a membrilor familiei.

Cu sufletele pline de durere și regrete s-au ascultat versurile lui Andrei și s-au citit gândurile acestuia, din cartea care a fost scoasă recent de sub lumina tiparului. Cartea, care conține doar scrierile lui Andrei Matei Popescu, a fost oferită gratuit celor prezenți, cea care s-a ocupat de publicarea scrierilor adolescentului fiind chiar mama acestuia.

Cei care doresc să intre în posesia cărții lui Andrei o pot căuta la Librăria ”Mihai Eminescu” din Târgu Jiu. Banii obținuți din vânzarea cărții vor fi donați în scopuri umanitare.

 

Publicitate

COMUNITATE

50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni

Postat acum

on

De către

Vizualizări 155

Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.

Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Doliu la Liceul Teoretic Novaci. A murit profesorul Țicu Gheorghe

Postat acum

on

De către

Vizualizări 338

Colectivul Liceului Teoretic Novaci își ia rămas-bun de la profesorul Țicu Gheorghe, care a făcut parte din colectivul unității de învățământ timp de 35 de ani, din 1990 până în 2025.

Profesorul Țicu Gheorghe a ocupat funcția de director al Liceului Teoretic Novaci în perioadele 1993–1998 și 2002–2005. De asemenea, acesta a fost director al Liceului „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Reprezentanții Liceului Teoretic Novaci îl descriu drept un profesionist și un om de o deosebită corectitudine, care și-a dedicat activitatea școlii și comunității. „Prin tot ceea ce a făcut, domnul profesor Țicu Gheorghe a scris o pagină importantă din istoria Liceului Teoretic Novaci, iar amintirea sa va rămâne vie în comunitatea noastră școlară”, au transmis reprezentanții liceului.
Colectivul unității de învățământ transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga sa compasiune.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress