DEZVĂLUIRI LOCALE
Fostul primar de Ionești, pus să facă muncă în folosul comunității la primăria pe care a condus-o

Marian Tătaru, fostul primar liberal de Ionești, a fost condamnat de Judecătoria Târgu-Jiu la trei ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de patru ani, pentru abuz în serviciu în formă continuată dar și la muncă în folosul comunității. Fostul primar mai este obligat, prin sentință, sa facă muncă în folosul comunității, 120 de zile, chiar la Primăria Ionești ori la școala gimnazială din localitate. Sentința nu este definitivă. Liberalul Tătaru mai are pe rol încă un dosar de abuz în serviciu și unul de delapidare, felul în care a condus acesta primăria fiind dezastruos.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Doctorița Cartianu, dată în judecată de soția pacientului decedat Udrescu, s-a relaxat în altă vacanță peste hotare

Denisa Cartianu, medicul cardiolog al Spitalului Novaci, acuzată că a refuzat să consulte pacientul de 47 de ani din Baia de Fier, ajuns la spital în stare gravă și cu disecție de aortă, agravându-i astfel starea de sănătate, a fost dată în judecată de soția îndoliată a lui Kiki Udrescu.
Grav este însă că, în timp ce familia îl plângea pe bărbatul decedat, care a avut ghinionul de a ajunge în fața unor medici nepăsători la Spitalul Novaci, medicul cardiolog Cartianu își promova pe pagina de Facebook fotografii din ultima sa vacanță exotică, susțin membrii familiei Udrescu.
De altfel, soția pacientului decedat a deschis o acțiune în răspundere delictuală împotriva acestui medic cardiolog dar și a doctoriței de la Compartimentul de Primiri Urgențe. Asta deoarece ambele ar fi tratat ca o urgență minoră cazul pacientului Udrescu.
După începerea unei anchete interne la Spitalul Novaci, Dr.Denisa Cartianu s-a suspendat de la locul de muncă, susține managerul unității medicale, rămânând însă în activitate la Dispensarul uman din Baia de Fier și la Clinica Medical One din Târgu Jiu.
Gorjexpress.ro a mai relatat, cu doi ani în urmă, că Dr.Denisa Cartianu, medic cardiolog la Spitalul Novaci, stătea mai mult în vacanțe decât la locul de muncă. Asta deoarece era criticată de pacienți pentru că îi abandona pentru vacanțele extrem de dese pe care le făcea în țări exotice, bolnavii neavând un alt cardiolog în zonă.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Familia Lemnaru a scos la licitație construcția hotelului de 70 de camere

Firma CRESCENDO, deținută de soții Carmen și Călin Lemnaru, a scos la licitație lucrările la viitorul hotel de patru stele, și 70 de camere, pe care societatea îl va construi în buricul municipiului Târgu Jiu. Firma deține un teren de 5000 de mp în centrul orașului Târgu Jiu, unde va fi edificată investiția, iar o parte din bani provin din Fondul pe Tranziție Justă.
„Scopul contractului este achiziția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții „Construire hotel cu regim de înălțime S+P+2E+M, zona Spa, post de transformare, împrejmuire teren, branșamente utilități, terasă și montare panouri fotovoltaice”, conform caietului de sarcini. Principalele lucrări de construcție se vor referi la hotel (clădirea propusă are regim de înălțime S+P+2E+3R) și bar – lounge (clădirea propusă are regim de înălțime P)”, scrie în anunțul de participare.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Parcarea haotică și fără reguli din fața Poliției Târgu Jiu, reclamată la Poliție

Un cetățean din Săulești a reclamat, astăzi, la Poliția Municipală felul în care se permite parcarea mașinilor în fața postului de poliție din Târgu Jiu. Cetățeanul a întrebat, pe bună dreptate, de ce în fața postului se parchează pe două rânduri, pietonii nu au acces, nu se poate ocupa locul aferent persoanelor cu handicap dar și de ce ultima mașina este parcată cu roata pe trecerea de pietoni.
Omul nu a înțeles de ce la instituția unde trebuie să se respecte regulile de circulație și parcare există atâta toleranță și dispreț pentru respectarea legii. Cetățeanul a cerut luarea unor măsuri cu cei vinovați.