CULTURĂ-MEDIA
Festivalul Național de Folclor „Domnica Trop” – Isverna, a avut loc astăzi
Vizualizări 713
Astăzi, în comuna Isverna, județul Mehedinți, a avut loc Festivalul Național de Folclor „Domnica Trop”, un eveniment dedicat păstrării și promovării valorilor autentice ale folclorului românesc.
Festivalul, ajuns la o nouă ediție de referință, a reunit artiști, iubitori de tradiții și reprezentanți de seamă ai culturii populare din mai multe județe ale țării. ,,Printre membrii juriului s-au numărat personalități marcante din domeniul cercetării și promovării folclorului. Doamna Emilia Drăgotoiu Nanu, specialist în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, a fost prezentă atât în calitate de jurat, cât și de interpret, oferind publicului un moment artistic emoționant, încărcat de autenticitate și pasiune. De asemenea, juriul a fost onorat de prezența doamnei dr. Maria Rotaru, reputat cercetător în folclor și realizator de emisiuni la Radio Craiova, a cărei expertiză și dedicare pentru valorile tradiționale au contribuit semnificativ la succesul evenimentului.

Mărioara Băbu, cunoscuta băciță de la Stâna Ștefanu, de pe spectaculoasa Transalpina, a oferit un premiu de autenticitate în valoare de 1.000 de lei în cadrul Festivalului de muzică populară „Domnica Trop”, organizat în comuna Isverna, județul Mehedinți. Maria Șapte Bani din Mehedinți a primit acest premiu. Gestul vine ca un semn de apreciere pentru tinerii interpreți care păstrează viu spiritul autentic al folclorului românesc.
Evenimentul s-a bucurat de o largă participare și apreciere, reafirmând importanța păstrării moștenirii folclorice pentru viitor”, a transmis purtătorul de cuvânt al CJCPCT Gorj.

CULTURĂ-MEDIA
Gala Premiilor Festivalului „Ion Cănăvoiu”, în această seară la Târgu Jiu
Vizualizări 353
Festivalul Internațional de Creație Umoristică „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, continuă în această seară cu unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului: Gala Premiilor și spectacolul extraordinar de umor.
Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, iar intrarea este liberă. Publicul va putea urmări momente de epigramă, umor și muzică live, susținute de Bianca Constantinescu și Maria Isabela Stăncioi.
Unul dintre momentele serii va fi spectacolul „Bratu cu chitara”, în cadrul căruia vor urca pe scenă Mihai Lungescu și Daniel Bratu. Organizatorii îi invită pe târgujieni să participe la eveniment și să se bucure de o seară dedicată umorului și muzicii.
CULTURĂ-MEDIA
“Duelul Titanilor”, concert Lyra Gorjului în amfiteatrul UCB
Vizualizări 317
Amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu va găzdui astăzi, de la ora 19.30, concertul special intitulat „Duelul Titanilor”, parte dintr-o serie de șase concerte brandenburgice ce vor fi prezentate de orchestra de cameră „Lyra Gorjului”, succesiv, în stagiunile următoare.
În program, Suita a II-a în si minor pentru orchestră și flaut, BWV 1067 de Johann Sebastian Bach, Concertul Branderburgic nr. 5 în re major, BWV 1050, de același autor și Divertimento în re major, KV 136, de Wolfgang Amadeus Mozart.
După cum a anunțat Florin Berculescu, profesor de muzică, pianist şi dirijor al Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, concertul este realizat cu participarea a șapte instrumentiști din care cinci sunt de la Orchestra Națională Radio București, un altul este prim-violoncelistul la orchestra din Magdeburg -Germania, iar solist este chiar Florin Berculescu.
