EDUCAȚIE
Elevii unei clase de la Școala Constantin Săvoiu au învățat despre iubirea și grija față de animale
Vizualizări 582
Educație pentru viitor: Elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu au învățat, astăzi, despre iubirea și grija față de animale.
La Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu, a avut loc o activitate educativă dedicată iubirii față de animale, responsabilității și importanței protejării acestora. Evenimentul s-a desfășurat la clasa a IV-a A, sub îndrumarea doamnei profesor pentru învățământ primar Popescu Manuela Ileana, cu participarea reprezentanților din cadrul Poliției Animalelor – IPJ Gorj și a Serviciului pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Gorj.
În cadrul întâlnirii, elevii au discutat despre importanța sterilizării și microcipării animalelor de companie, despre prevenirea abandonului și despre cum pot deveni, la rândul lor, exemple de bunătate și responsabilitate în comunitate.
Copiii au fost extrem de receptivi, au adresat întrebări interesante și au arătat un real interes față de aceste subiecte. Este esențial ca, prin astfel de acțiuni, să cultivăm dragostea față de animale și grija pentru mediul înconjurător încă de la cele mai fragede vârste.
Educația pentru protecția animalelor nu este doar o lecție de biologie, ci o lecție de viață!
EDUCAȚIE
Elevii de gimnaziu, informați despre pericolele traficului de persoane
Vizualizări 385
Elevii claselor a VI-a și a VII-a de la Liceul Teologic din Târgu Jiu au participat la o activitate educativă dedicată prevenirii traficului de persoane, organizată cu prilejul Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, marcată anual pe 18 octombrie.
În cadrul întâlnirii, copiii au discutat despre riscurile la care pot fi expuși, importanța alegerilor responsabile și modalitățile prin care pot identifica situațiile care le pun siguranța în pericol. Discuțiile au fost completate de materiale video și exemple concrete, adaptate vârstei elevilor.
Activitatea a fost coordonată de profesoara consilier școlar Diana Roșu și profesoara de sprijin Alina Guțilă, cu participarea profesoarelor Luciana Gogelescu și Claudia Arsenie.
„Ne dorim ca elevii noștri să fie informați, să aibă încredere să ceară ajutor și să știe că siguranța lor este întotdeauna o prioritate”, a transmis directorul unității de învățământ, pr. prof. Ștefan Vătafu.
Acțiunea a urmărit să îi ajute pe elevi să recunoască pericolele, să ia decizii responsabile și să știe cum să ceară sprijin atunci când se confruntă cu situații care le pot afecta siguranța.
EDUCAȚIE
Manuale noi pentru clasa a IX-a. Comenzile se fac până pe 28 octombrie
Vizualizări 447
Manualele școlare noi pentru clasa a IX-a, aferente unui număr de 63 de discipline, sunt disponibile în format digital și PDF, începând de miercuri, 14 octombrie. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat finalizarea încărcării acestora pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor pentru manualele declarate câștigătoare în urma licitațiilor.
Pentru alte nouă discipline au fost depuse contestații, iar procedura va continua după soluționarea acestora. Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a precizat că durata procedurii de achiziție a fost redusă de la o medie de zece luni la aproximativ șapte luni.
„Le mulțumesc tuturor celor implicați, care, prin efortul lor, au redus durata procedurii de achiziție de la o medie de 10 luni la aproximativ 7 luni!”, a transmis ministrul.
Acesta a anunțat și pregătirea procedurii de achiziție pentru manualele destinate clasei a X-a, astfel încât acestea să ajungă în licee până în august 2027.
Școlile pot selecta manualele până pe 28 octombrie
Următoarea etapă presupune selectarea manualelor de către unitățile de învățământ și transmiterea comenzilor în funcție de numărul de elevi aprobat pentru anul școlar 2026–2027. Perioada în care școlile pot selecta manualele noi pentru clasa a IX-a și pot transmite necesarul este 15–28 octombrie 2026.
Înregistrarea și centralizarea comenzilor se vor realiza prin intermediul unei aplicații web dedicate, utilizate de școli, inspectoratele școlare și instituțiile implicate în proces.
