COMUNITATE
Elevii din Roșia de Amaradia primesc și în acest an masă caldă
Vizualizări 673
Cele câteva sute de elevi din Roșia de Amaradia primesc și în acest an masă caldă. Serviciile sunt asigurate prin intermediul primăriei din localitate. Elevii primesc un meniu diferit în fiecare zi și bazat pe carne și legume. Masa caldă asigură și o prezență ridicată la ore. Programul privind distribuirea unei mese pe zi fiecărui elev este reluat de astăzi.

COMUNITATE
Recepție a culei restaurate în satul Șiacu
Vizualizări 869
A avut loc ieri recepția lucrărilor de restaurare și reabilitare a Culei Cioabă–Chințescu, din satul Șiacu, comuna Slivilești, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale județului Gorj. 
Construită între anii 1818 și 1823, cula reprezintă o mărturie importantă a istoriei și arhitecturii tradiționale din Oltenia. Printr-o investiție de 3,4 milioane de lei, s-a reușit salvarea de la degradare și redarea strălucirii unui monument cu o istorie de peste 200 de ani. „Continuăm să protejăm și să punem în valoare patrimoniul cultural și istoric al Gorjului, pentru generațiile de astăzi și de mâine!”, a transmis președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
COMUNITATE
Elevă din Țicleni, în conducerea CJE Gorj
Vizualizări 851
O elevă a Liceului Tehnologic Țicleni a fost aleasă în funcția de secretar executiv al Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Gorj, în urma votului exprimat de reprezentanții elevilor din județ.
Este vorba despre Vîlceanu Alexandra-Roberta, care a participat la Adunarea Generală a Consiliului Județean al Elevilor Gorj, alături de colegele sale, Daiana Trocan și Șofei Ariana.
În cadrul întâlnirii au fost organizate alegeri pentru ocuparea unor funcții vacante din conducerea consiliului. Alexandra a obținut voturile reprezentanților elevilor din județ și va ocupa funcția de secretar executiv al CJE Gorj.
Reprezentanții Liceului Tehnologic Țicleni au transmis felicitări elevei pentru această reușită și i-au urat mult succes în noua responsabilitate.


You must be logged in to post a comment Login