EDUCAȚIE
Echipa CNET Târgu Jiu, pe podium la Lider European 2025
Vizualizări 517
Finala Lider European 2025 și-a desemnat câștigătorii! După o competiție intensă la Casa Europa, sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, unde cele patru echipe finaliste și-au susținut proiectele în fața juriului, s-au dat rezultatele concursului național Lider European!
A fost o finală cu idei puternice, argumente solide și proiecte care arată că tinerii pot demara schimbarea în comunitățile unde trăiesc.
Locul I – Echipa „THE MISSING PIECE”, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești
Locul II – Echipa „Offline Studio”, Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad
Locul III – Echipa „EuroNext”, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu. Echipa a fost formată din elevele: Lală Ana Georgiana, Văidianu Denisa, Cauc Ionela Daria, Alexoiu Emilia, prof. coordonator Sandu Gabriela Mihaela
Mențiune – Echipa „Gang Out & About”, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște
Invitații speciali la finala Lider European 2025 au fost elevii de la liceul Liceul European Bilingv din București, cu trupa „INDEVIOUS MUSIC CLUB”. Aceștia au oferit un moment muzical minunat. „Felicitări tuturor echipelor participante, profesorilor coordonatori și celor care au fost parte din această ediție! Ați arătat ce înseamnă implicare civică, colaborare și inițiativă cu sens”, a transmis IȘJ Gorj.
EDUCAȚIE
Fără cursuri pe 5 octombrie. Elevii și profesorii se întorc la școală marți
Vizualizări 741
Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar nu vor avea cursuri luni, 5 octombrie 2026, când este sărbătorită Ziua Internațională a Educației.
Astfel, după cursurile de vineri, 2 octombrie, elevii vor reveni la școală marți, 6 octombrie. Ziua de 5 octombrie este nelucrătoare pentru întregul sistem de învățământ preuniversitar, respectiv grădinițe, școli și licee.
Potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 3.194/2026, în această zi nu se organizează cursuri. Prevederea este inclusă și în contractul colectiv de muncă din învățământ, care stabilește 5 octombrie ca zi liberă pentru angajații din sistem.
Ziua Internațională a Educației, cunoscută și ca World Teachers’ Day, este sărbătorită anual pe 5 octombrie și a fost instituită de UNESCO în 1994.
Cum arată anul școlar 2026-2027
Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri, împărțite în cinci module. Prima vacanță este programată în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2026, iar vacanța de iarnă va fi între 23 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027.
Vacanța de primăvară este programată între 24 aprilie și 4 mai 2027, iar cursurile se încheie pe 18 iunie 2027. Vacanța de vară începe pe 19 iunie.
EDUCAȚIE
Ziua Europeană a Limbilor Străine, sărbătorită la Liceul Tehnologic Baia de Fier
Vizualizări 626
Ziua Europeană a Limbilor Străine a fost marcată, astăzi la Liceul Tehnologic Baia de Fier prin activități educative și creative, pregătite de elevi și profesori.
Cu această ocazie, elevii au avut parte de o zi dedicată limbilor străine, culturilor europene și importanței comunicării. Activitățile le-au oferit posibilitatea să descopere lucruri noi despre alte țări și tradiții și să înțeleagă mai bine rolul pe care îl are cunoașterea unei limbi străine în apropierea dintre oameni. Au fost creativi și entuziaști, transformat astfel această zi într-o experiență de învățare diferită de activitățile obișnuite de la clasă.

