EVENIMENTE
Ea este femeia de 44 de ani ucisă de soț, chiar în fața fetiței lor
Vizualizări 3.113
Ea este femeia de 44 de ani ucisă de soț, chiar în fața fetiței lor. Silvana Dăogaru era o profesoară de limba germană, apreciată în Craiova.După gestul extrem, bărbatul s-a aruncat de la etaj și a murit pe patul de spital.

Reamintim: ,,În dimineaţa de 21 august, în jurul orei 10.25, polițiștii Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizați ,prin 3 apeluri 112, cu privire la faptul că într-un apartament din municipiul Craiova un bărbat și-ar fi înjunghiat soția și apoi s-ar fi închis în locuinţă.
Imediat, la fața locului au ajuns echipe de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Craiova și jandarmi din cadrul IJJ Dolj, care au pătruns în apartament, din nefericire, fiind găsită o femeie de 44 de ani, decedată. De asemenea, în locuință a fost depistat un bărbat de 45 de ani, soțul femeii decedate, care la vederea polițiștilor s-ar fi aruncat de la balconul apartamentului, amplasat la etajul 1, căzând pe sol. La fața locului, s-au deplasat și pompieri din cadrul ISU Dolj, care au efectuat manevre de resuscitare bărbatului, ulterior fiind transportat în stare gravă, la spital”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
EVENIMENTE
Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis
Vizualizări 303
Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 527
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
