EVENIMENTE
Dosar penal pentru șoferița din Roșia de Amaradia care a provocat accidentul de la Drăguțești
Vizualizări 1.725
La data de 15 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizati prin apelul 112, despre un accident rutier, pe DE 79 Drăguțești. Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care s-a stabilit faptul că, o femeie de 40 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, la plecarea de pe loc, cu autoturismul, pe DE 79 Drăguțești, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus, în aceeași direcție, de deplasare de un tânăr de 22 de ani, din orașul Rovinari.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto, a unui bărbat de 44 de ani și a doi copii minori, toți din comuna Roșia de Amaradia, fiind transportați, cu ambulanța, la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 192
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 633
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

