Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Doctorița Cartianu, dată în judecată de soția pacientului decedat Udrescu, s-a relaxat în altă vacanță peste hotare

Postat acum

on

0 Shares

Denisa Cartianu, medicul cardiolog al Spitalului Novaci, acuzată că a refuzat să consulte pacientul de 47 de ani din Baia de Fier, ajuns la spital în stare gravă și cu disecție de aortă, agravându-i astfel starea de sănătate, a fost dată în judecată de soția îndoliată a lui Kiki Udrescu.

Grav este însă că, în timp ce familia îl plângea pe bărbatul decedat, care a avut ghinionul de a ajunge în fața unor medici nepăsători la Spitalul Novaci, medicul cardiolog Cartianu își promova pe pagina de Facebook fotografii din ultima sa vacanță exotică, susțin membrii familiei Udrescu.

De altfel, soția pacientului decedat a deschis o acțiune în răspundere delictuală împotriva acestui medic cardiolog dar și a doctoriței de la Compartimentul de Primiri Urgențe. Asta deoarece ambele ar fi tratat ca o urgență minoră cazul pacientului Udrescu.

După începerea unei anchete interne la Spitalul Novaci, Dr.Denisa Cartianu s-a suspendat de la locul de muncă, susține managerul unității medicale, rămânând însă în activitate la Dispensarul uman din Baia de Fier și la Clinica Medical One din Târgu Jiu.

Gorjexpress.ro a mai relatat, cu doi ani în urmă, că Dr.Denisa Cartianu, medic cardiolog la Spitalul Novaci, stătea mai mult în vacanțe decât la locul de muncă. Asta deoarece era criticată de pacienți pentru că îi abandona pentru vacanțele extrem de dese pe care le făcea în țări exotice, bolnavii neavând un alt cardiolog în zonă.

0 Shares
Publicitate

DEZVĂLUIRI LOCALE

Mașina Robertei Crintea, surprinsă în ipostaze ilegale!

Postat acum

on

De către

Participanții la trafic au semnalat, în urmă cu scurt timp, că un autoturism a făcut mai multe manevre ilegale în trafic, depășind pe linie continuă o coloană de mașini. Autoturismul în cauză i-ar aparține cunoscutei interprete de muzică populară Roberta Crintea, dar nu se cunoaște dacă chiar acesta era la volan.

Cert este că șoferul riscă sancțiuni drastice și chiar suspendarea carnetului de conducere.

Sancțiunile pentru depășirea pe linia continuă sunt de altfel severe. În 2025, șoferii care încalcă această regulă riscă suspendarea permisului pentru 60 de zile. În plus, amenda pentru această abatere variază între 990 și 1.320 de lei. Respectarea regulilor de depășire este vitală pentru prevenirea accidentelor.

Participanții la trafic au filmat aceste încălcării ale legislației rutiere și au făcut publice aceste imagini pe rețelele de socializare cu acest mesaj:

Când ești prost de mic, mare doar te joci. Sper să vadă cineva asta! Coada de mulți kilometri dar el depășește pe linie continua și pe trecere de pietoni, blocând traficul din sens opus, Poliția Română!”.

 

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Percheziții fără rețineri, la trei cabinete și trei locuințe din Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

IPJ Gorj a confirmat perchezițiile făcute la Târgu Jiu, de Sfântul Gheorghe, fiind vizate locuințele și cabinetele de la stat și privat ale unor medici din SJU Târgu Jiu.

În cursul lunii februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual. Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit că în luna ianuarie a anului 2025, ar fi fost constituită o comisie medicală, în vederea întocmirii unui raport de expertiză psihiatrică, ocazie cu care ar fi consemnat date ce nu ar fi corespunzătoare cu realitatea, cu scopul de a fi folosit de o terță persoană în interese proprii.

La data de 23 aprilie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au efectuat două percheziții la cabinete de specialitate din cadrul unui spital din Târgu Jiu, o percheziție la un cabinet privat cu specific medical și alte 3 percheziții la domiciile persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și instigare la abuz în serviciu și fals intelectual.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente și înscrisuri de interes pentru cauză. Cercetările sunt continuate de polițiști.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Casca și o motocicletă în miniatură, pe mormântul lui Paul Gabriel Melinte!

Postat acum

on

De către

Paul Gabriel Melinte, motociclistul implicat în luna octombrie în accidentul de pe strada Victoria din Târgu Jiu, nu a fost uitat de familie și de prieteni.

În noaptea de înviere, în locul in care acesta este înhumat, în cimitirul din Copacioasa, au fost aprinse lumânări dar și într-o cutie de sticlă au fost așezate pe mormântul acestuia casca sa de motociclist și o motocicletă în miniatură.

Paul Melinte a decedat pe patul de spital. ”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit faptul că, în timp ce un localnic de 71 de ani, conducea un autoturism, pe strada Victoria, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete condusă de un tânăr de 18 ani, din comuna Scoarța, care circula dinspre centrul municipiului către localitatea Romanești, fiind acroșat de către acesta. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a tânărului de 18 ani și rănirea ușoară a conducătorului auto”, a transmis, atunci, IPJ Gorj.

.

Continuă să citeşti