Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Dezbaterea proiectelor legilor Educației, de la Tg-Jiu, a generat un ”etc”! Profesorii au stat pe Facebook! Adrian Gorun: ”Cele două proiecte reprezintă forma cea mai relevantă a dezastrului!”

Postat acum

on

Vizualizări 1.243

Consultarea publică pe tema noilor Legi ale Educației s-a încheiat oficial miercuri, 24 august, însă unele subiecte nasc încă nemulțumiri. Desființarea CNCTADU și modul în care este permisă renunțarea la titlul de doctor rămân subiectele cele mai fierbinţi, dar și alte aspecte au generat obiecții și chiar critici vehemente, de la profesori, directori, specialiști în educație, părinți sau studenți.

Zeci de profesori universitari, ONG-uri şi peste 100 de personalităţi din mediul cultural și intelectual, solicită prelungirea perioadei de consultare publică, până în toamnă, având în vedere importanţa strategică a noilor Legi, însă ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, refuză acest lucru. La Timișoara, sute de studenţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor studenţeşti au protestat  faţă de noile legi, printre nemulţumiri fiind clamate chiar cele mai sensibile puncte: slaba incriminare a plagiatului și nelimitarea mandatelor rectorilor.

Prof. univ. dr. Adrian Gorun, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, a criticat, în termeni duri, așa zisa dezbatere care a avut loc la Tg-Jiu, la finele săptămânii trecute, după ce a analizat proiectele de lege.

Așa zisa dezbatere…

… de la Tg-Jiu s-a încheiat fără nimic concret, deși, potrivit comunicatului de presă, ”157 de cadre didactice din învățământul preuniversitar, 30 de cadre didactice din învățământul superior, reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor Gorj, reprezentanți ai asociațiilor de părinţi, delegați din partea sindicatelor din învățământul preuniversitar etc. (…) au adus completări, modificări etc., acestea urmând să fie centralizate și trimise ulterior Ministerului Educaţiei”.

Practic, nu s-a comunicat cu exactitate ce completări, modificări sau ”etc” au reieșit din dezbateri, pentru că interesul profesorilor aduși cu arcanul a fost unul major: mulți dintre aceștia au fost total dezinteresați, ba chiar plictisiți, din moment ce organizatorii le-au prezentat slide-urile Ministerului Educației ca pe niște icoane, așa că și-au deschis telefoanele și s-au delectat pe rețelele de socializare.

 

În contextul în care, la Timișoara, organizațiile studențești au organizat proteste cu sute de studenți în stradă, care contestau proiectele legilor educației, profesorul Adrian Gorun a catalogat atitudinea celor care au organizat dezbaterea sterilă de la Tg-Jiu drept retrogradă și primitivă.

”M-a dus cu gândul la ce s-a întâmplat în zilele de 20-21 decembrie 1989, tot la Tg-Jiu, dar și în alte zone. Atunci când la Timișoara oamenii erau sub rafale de gloanțe, printre tancuri și invocau libertatea, iar pe aici se înfiera ceea ce se întâmpla la Timișoara. Cei care s-au dus să înfiereze protestele de atunci, ulterior au devenit democrați.

Ceea ce s-a întâmplat acum la Tg-Jiu și Timișoara nu reprezintă decât o reluare, după 33 de ani, a unei atitudini care demonstrează, pe de o parte, cât de avansat este spiritul bănățean al universitarilor și tinerilor studenți de la Timișoara și cât de retrogradă și primitivă este atitudinea celor de pe aici. Trebuie pus în balanță un aspect esențial: cât de dependentă este această gașcă de la Tg-Jiu, formată din câțiva ciraci, care nu reprezintă altceva decât umbrela de vreme rea a unui ministru pe care-l decretez ca fiind nedemn de acest portofoliu, e vorba de Cîmpeanu. Această gașcă e dependentă pentru funcțiile pe care le-a obținut în mod ilegal, printr-o exacerbare a politicului și prin manevre dolosive, toate acestea fiind bine dirijate și bine manipulate de către Cîmpeanu”, a afirmat Gorun.

Gorun: ”O formă majoră de slugărnicie!”

Fostul președinte al Senatului Universității ”Constantin Brâncuși” este de părere că dezbaterea de la Tg-Jiu a fost un eșec, iar cele două proiecte de legi arată dezastrul la care este supus învățământul din România.

”Ce dezbatere? Comunicatul este un exemplu de eșec. Comunicatul nu reprezintă altceva decât o modalitate de demonstrare a lipsei de coloană vertebrală și a lipsei de cunoaștere în domeniul educației și, în același timp, o formă majoră de slugărnicie a două personaje jalnice, este vorba despre acest rector pirat, Popescu Luminița, și acestei doamne devenită inspector șef, Marcela Mrejeru. Dezbatere cu oamenii aduși cu arcanul din preuniversitar, la dispoziția vătafului, mai nou inspector general Mrejeru, care, vă garantez, n-au citit un rând din aceste așa numite proiecte de legi. Cele două proiecte de legi reprezintă forma cea mai relevantă a dezastrului la care este supus învățământul preuniversitar și învățământul superior din România, în condițiile în care își ia drept gir programul lui Iohannis privind ”Româmia educată”, iar în conținutul celor două proiecte exprimă, direct, distrugerea României ca formulă de țară total needucată”, a declarat Adrian Gorun.

 

Profesorul universitar consideră că cele două proiecte nu reprezintă altceva decât o maculatură și, pe lângă o critică aplicată a acestora, a identificat și persoana din Ministerul Educației care le-a realizat.

”Acțiunea de la Tg-Jiu este una în care cele două, Popescu Luminița și Marcela Mrejeru, s-au făcut preș în fața acestui ministru care reprezintă, în acest moment, unul dintre vectorii care subminează identitatea națională prin distrugerea totală a educației cu cele două proiecte care au fost realizate de un funcționar de acolo, Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației, care provine dintr-un obscur jurist de la o firmă de taximetrie din București. Ea este cea care comandă în minister! Câmpeanu execută ce-i spune această Ioana Lazăr. Oare ce studii are ea în domeniile științele educației, psihologiei, sociologiei educației, istoriei legislației?”, a întrebat Gorun.

 

Profesorul universitar a disecat, chirurgical, cele două proiecte de lege și consideră că studenții de la Timișoara au dat dovadă că sunt mult mai cerebrali decât cei care conduc învățământul, la momentul actual.

”Acea întrunire, de la Tg-Jiu, nu poate avea decât o finalitate politico propagandistică de slugărnicie în fața unor indivizi care nu au nimic cu educația. Indiferent cât de mult încearcă să-și etaleze nu știu ce veleități acest Cîmpeanu, din moment ce pentru el limba română nu are avaloare, din moment ce pentru el doctoratele plagiate trebuie protejate în așa fel încât mai bine desfințează instituția care le verifică decât să-și pună în pericol ciracii, din moment ce pentru el nu au valoare disciplinele de învățământ  tradiționale care au dus la dezvoltarea culturii românești, iar notele sunt puse sub semnul întrebării și bacalaureatul devine prin natura lui un examen irelevant, este clar că acești indivizi, adunați într-o cârdășie care-i unește pentru că își urmăresc doar scopurile proprii.

Cei din preuniversitar s-au dus acolo, sub bagheta vătafei fără valoare Mrejeru, care se comportă în totală discordanță cu deontologia pe care ar trebui s-o aibă un inspector general, n-au citit nimic din cele două proiecte, iar la Luminița Popescu nu mă aștept la altceva pentru că toată viața ei a știut doar să facă zgomot cu tocurile înfipte direct în gât și să batjocorească oamenii care totuși se pricep. Câți din sala aceea au studii în științele educației, în pedagogie, în pedagogie, în psihologie, în antropologie, chiar în științe politice?

Studenții care au protestat la Timișoara au dovedit un spirit civic și intelectual de înaltă clasă”, a conchis profesorul Adrian Gorun.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

DEZVĂLUIRI LOCALE

30 de zile după gratii pentru tatăl care și-a violat fiica și a lăsat-o gravidă! Medicul Dițescu este liber

Postat acum

on

De către

Vizualizări 5.818

30 de zile după gratii va sta tatăl minorei violate din municipiu, obligate apoi să facă avort după ce a rămas gravidă, urmare a acestor acțiuni abominabile ale părintelui! Asta, potrivit sentinței, din această seară, a Judecătoriei Târgu Jiu. Popescu Ilie Nicolae(40 de ani) a fost arestat preventiv într-un dosar penal cu mai multe capete de acuzare, este vorba despre viol săvârșit asupra unui minor, întreruperea cursului sarcinii, lipsire de libertate în mod ilegal, violență în familie, amenințare și rele tratamente aplicate minorului.
Minora este propria fiică a lui Popescu Ilie Nicolae(foto), acum în vârstă de 17 ani, violată în mod repetat, cu doi ani în urmă, de tatăl biologic, spun anchetatorii, părintele câștigându-și existența din comerț. Mai exact, respectivul vindea și repara, până azi, telefoane mobile într-un mic magazin deținut în Piața Mică a municipiului Târgu Jiu.

Șocul a fost imens pentru cunoscuții familiei Popescu care nu au bănuit drama minorei și care blamează acum tatăl dar și medicul ginecolog care a acceptat să facă un avort fetei care avea 15 ani, fără să anunțe autoritățile. În mod frapant, deși Damian Dițescu(foto), ginecologul percheziționat azi la locuința sa și la cabinetul medical privat(foto) a fost dus cu mandat în fața anchetatorilor SIC(Serviciul de Investigații Criminale) din cadrul IPJ Gorj, acesta a fost lăsat liber și chiar să revină la Spitalul Bumbești Jiu, pe motiv că este de gardă astăzi, până dimineață, în Secția de Ginecologie a unității medicale. 

În paralel, anchetatorii au citat, în calitate de martori, asistentele de la cabinetul privat al medicului Dițescu, una dintre acestea părăsind, între timp, acest loc de muncă și prestând, în prezent, la DGASPC Gorj.
Medicul septuagenar, coordonator al Secției de Ginecologie, este cercetat, deocamdată, în libertate deși a fost percheziționat, la fel ca și părintele arestat preventiv, și dus la audieri cu mandat de aducere pentru “întreruperea cursului sarcinii”.
Anchetatorii i-au însă în calcul că avortul a fost făcut fără acordul minorei, fapt care constituie fapta penală. Fapta se încadrează, în principal, la art. 201 alin. (2) din Codul penal și reprezintă “întrerupere cursului sarcinii” fără consimțământul persoanei însărcinate. Pedeapsa prevăzută de lege este de închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Consimțământul trebuie să aparțină fetei însărcinate iar faptul că aceasta este minoră nu înseamnă că altcineva poate decide să îi provoace avortul împotriva voinței sale. Dacă fapta a fost comisă de un medic, se poate aplica și interzicerea exercitării profesiei medicale, spune legiuitorul. În acest caz, potrivit legii, poate răspunde penal persoana care a provocat întreruperea sarcinii fără consimțământul fetei, în funcție de contribuția sa la faptă. În această categorie poate intra atât medicul,cât și părintele care a aprobat procedura.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Ramona Țârcă, asistenta inculpată într-un dosar de furt calificat, a revenit la serviciu prin sentință judecătorească

Postat acum

on

De către

Vizualizări 2.748

Ramona Țărcă a revenit în postul de asistent medical la Serviciul de Ambulanță Gorj din data de 5 noiembrie. Asta, ca urmare a unei sentințe judecătorești definitive a Curții de Apel Craiova care a stabilit că asistenta să revină la fostul loc de muncă de unde a fost dată afară, ca urmare a unei decizii drastice a Comisiei de Disciplină.
CA Craiova a decis ca salariatei să i se oprească 10% din salariu timp de trei luni ca urmare a abaterilor constatate de Comisia de Disciplină a SJA Gorj. În paralel, continuă procesul penal al asistenței, trimise în judecată pentru furt calificat. Este vorba despre furtul a 140.000 de euro și a unor bijuterii în valoare de 60.000 de lei din cabinetul medical în care presta aceasta. Bunurile aparțineau medicului de familie pentru care lucra asistenta, după orele de program de la SJA Gorj.

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress