Connect with us

ACTUALITATE

Decizii cruciale pentru viitorul energetic al Gorjului! Ministrul Energiei a reconfirmat direcțiile CEO până în 2029!

Postat acum

on

Vizualizări 610

Sindicaliștii din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) s-au întâlnit cu ministrul Energiei, Bogdan Ivan, pentru a discuta viitorul termocentralelor și al angajaților din sectorul minier și energetic. Discuțiile au avut loc în prezența secretarului de stat Marius Negru, parlamentarilor PSD de Gorj, președintele Consiliului Județean Gorj, președintele Directoratului CEO, Dan Plaveti, și președinta Consiliului de Supraveghere, Luminița Popescu.

Ce grupuri rămân active și care intră în rezervă

Potrivit concluziilor întâlnirii, până la 1 august 2026, CEO va menține trei grupuri energetice active și două în rezervă. După această dată, cele trei grupuri vor continua să funcționeze, iar cele două aflate în rezervă vor fi reevaluate în funcție de studiul de adecvanță al Sistemului Energetic Național (SEN). Acestea vor putea rămâne în rezervă sau, alternativ, unul va fi trecut în conservare până la 31 decembrie 2029.

Închiderea SE Ișalnița- impact major asupra angajaților

O decizie cu efect imediat asupra personalului este închiderea grupului de la SE Ișalnița începând cu 1 ianuarie 2026. Angajații cu contracte pe perioadă determinată nu vor mai beneficia de prelungiri, iar cei cu contracte pe durată nedeterminată vor fi transferați către SE Rovinari și SE Turceni.

Carierele Lupoaia și Jilț Sud, restructurări iminente

Închiderea carierelor Lupoaia și Jilț Sud va aduce, cel mai probabil, o nouă rundă de restructurări. Personalul cu contracte pe perioadă determinată nu va mai fi reangajat, iar cei cu contracte permanente vor fi redistribuiți către alte cariere, înlocuind astfel posturile ocupate anterior de angajați temporari.

Prelungiri temporare până în vară

Cu excepția SE Ișalnița, toți angajații CEO cu contracte pe perioadă determinată vor beneficia de prelungiri până în vara anului viitor, oferind un răgaz important în contextul incertitudinilor economice și energetice.

Bugetul CEO, în așteptarea aprobării

Ministerul Energiei a transmis bugetul CEO către Ministerul Finanțelor, iar sindicaliștii speră ca acesta să fie aprobat în cursul acestei săptămâni. Bugetul este esențial pentru stabilitatea financiară a companiei și pentru planificarea investițiilor și a resurselor umane.

Negocierea CCM – promisiune pentru iarnă

Sindicaliștii au solicitat ca negocierea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) să aibă loc în această iarnă, pentru a oferi siguranță angajaților, tot mai neîncrezători în promisiunile guvernamentale. Ministrul Ivan a promis că va susține această solicitare, considerând-o justificată în contextul actual.

Trebuie spus că întâlnirea a marcat un moment de cotitură pentru CEO și pentru viitorul energetic al județului Gorj. Deciziile luate vor avea un impact direct asupra miilor de angajați din compania energetică.

Publicitate

ACTUALITATE

ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă

Postat acum

on

De către

Vizualizări 897

Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.

Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.

Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.

Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.198

Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..

Screenshot

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress